Ministrului Mediului, Costel Alexe, a afirmat că în mai multe zile din perioada stării de urgenţă s-au înregistrat depăşiri pentru PM 10 în Bucureşti, precizând că acest lucru s-a întâmplat din cauza nesalubrizării eficiente a arterelor din Capitală, informează news.ro.
Costel Alexe a afirmat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că a vrut să vadă de ce s-a înregistrat o creştere a poluării în perioada când Bucureştiul a fost aproape gol.
“Din păcate, în multe zile din perioada stării de urgenţă aceste cifre au fost cu depăşiri pentru PM 10 în municipiul Bucureşti. Le-am cerut colegilor o analiză a concentraţiilor în această perioadă pentru a vedea exact ce s-a întâmplat în capitala României în această perioadă a stării de urgenţă şi evident şi concluziile pe care astăzi aş vrea să vi le prezint. Am vrut să înţelegem de ce avem aceste depăşiri chiar şi când oraşul a fost aproape gol. O să încep cu prima concluzie şi anume că în această perioadă au fost constatate scăderi importante ale dioxidului de azot, de fapt acest compus a fost la jumătate faţă de perioada de dinaintea stării de urgenţă, iar lipsa traficului s-a făcut simţită în valorile acestui indicator”, a spus ministrul Mediului.
El a precizat că valorile pentru PM 10 au depăşit cu mult limita dmisă în mai multe zile din martie şi din aprilie.
“Însă compusul cel mai important în această perioadă şi care poate fi de altfel şi un vector de transport pentru Covid-19 este PM10, cel pentru care suntem condamnaţi la Curtea Europeană de Justiţie. Acesta a înregistrat episoade cu creşteri importante în lunile lunile martie şi evident aprilie şi avem momente în care acestea au depăşit cu mult valorile limită de 50 de micrograme pe metru cub. Un astfel de exemplu sunt zilele de 19 şi 20 martie când PM 10 a ajuns la o valoare de 88 de micrograme la staţiile Lacul Morii şi evident şi toate celelalte staţii. În 24 martie lucrurile au arătat la fel, de asemenea, la toate staţiile. Aici avem, din păcate, şi o chestiune mult mai gravă. PM 10 a atins valoarea maximă de 443 de micrograme pe metrul cub la staţia Lacul Morii. De asemenea, avem pentru 26 şi 27 martie, 627, tot Lacul Morii, 570 la staţia Bucur Obor şi evident 644 de micrograme pe metru cub la staţia Cercul Militar”, a afirmat Costel Alexe.
El a menţionat că a transmis Primăriei Generale a Capitalei şapte avertizări pentru aceste depăşiri, dar niciuna dintre acestea nu a fost urmată de vreo măsură pentru reducerea poluării cu PM 10.
Costel Alexe a explicat şi motivul pentru care s-au înregistrat aceste depăşiri.
“PM 10 este generat de trafic în proporţie de 50%, însă nu a fost cazul în perioada amintită pentru că a fost o perioada de carantină şi evident de stare de urgenţă. PM 10 este generat de nesalubrizarea eficientă a arterelor din Bucureşti. Şi nu spun eu ca ministru, o spun specialiştii şi evident acest lucru a fost asumat de către Primăria Municipiului Bucureşti prin adoptarea acestui plan integrat de calitatea aerului. Evident că PM 10 poate fi generat şi de alte activităţi economice sau încălzire rezidenţială în proporţie de 8-10%”, a spus ministrul Mediului.
Ministrul a afirmat că a fost demarat un control la primăriile de sector din Capitală în ceea ce priveşte programele de salubrizare, în urma căruia s-a constatat că anul trecut fost salubrizaţi 832 de kilometri din cei 2.464 de kilometri, cât are Capitala, adică un procent de 41 din arterele, străzile şi trotuarele Bucureştiului.
Costel Alexe a mai spus că, în urma controlului Gărzii Naţionale de Mediu privind programele de salubrizare a primăriilor de sector, a rezultat că frecvenţa de spălare a arterelor, a străzilor şi a trotuarelor din Bucureşti este de: o dată pe săptămână în Sectorul 1, trei spălări pe an în Sectorul 2, stropit de până la patru ori pe lună în Sectorul 3 şi de 6 ori pe zi în Sectorul 5 şi o spălare pe săptămână în Sectorul 6. Ministrul Mediului a precizat că Primăria Sectorului 4 nu pomeneşte nimic în documentele transmise despre un program de spălare a arterelor din atribuţia sa.
Ministrului Mediului a spus că primarii de sector şi primarul Capitelei au fost amendaţi.
“Primăriile de sector au fost amendate pentru nesalubrizarea eficientă a străzilor. Toate UAT-urile din Bucureşti, inclusiv primarul general al Capitalei au fost amendaţi pe persoană fizică pentru neimplementarea măsurilor pe care şi le-au asumat prin planul integrat de calitate a aerului. (…) Cuantumul amenzilor date pe persoană fizică pentru primarii din Bucureşti este în jur de 7.500 de lei”, a declarat ministrul Costel Alexe.