Ministrul Transporturilor, veste bună despre autostrada Sibiu-Pitești: „Este o secțiune dificilă”

Ministrul Transporturilor, veste bună despre autostrada Sibiu-Pitești: „Este o secțiune dificilă”
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunță că a fost desemnat câștigătorul pentru execuția lucrărilor pe un lot al autostrăzii A1 Sibiu-Pitești. Este vorba despre un sector de 10 kilometri care va avea un tunel și numeroase poduri și pasaje.
Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, anunță că a fost desemnat câștigătorul pentru execuția lucrărilor pe un lot al autostrăzii A1 Sibiu-Pitești. Este vorba despre un sector de 10 kilometri care va avea un tunel și numeroase poduri și pasaje.
Ministrul Transporturilor a anunțat vineri câștigătorul pentru proiectarea și execuția lucrărilor pe lotul 4 Curtea de Argeș – Tigveni al autostrăzii Sibiu-Pitești. Este o porțiune dificilă din cauza reliefului, a explicat Cătălin Drulă.
„Este o secțiune dificilă cu o lungime de aproximativ 10 km, dintre care un tunel de 1,3 km, un nod rutier la Tigveni, 9 poduri și 3 pasaje. Constructorul desemnat este aceeași firmă austriacă de pe lotul 1, Sibiu-Boița, unde lucrările merg bine și sunt în termen, cu intenție de finalizare la sfârșitul lui 2022. Îmi doresc să avem utilaje în teren cât de curând pe lotul 4 și să nu mai existe contestații pentru această licitație, și așa întârziată din această cauză”, a anunțat, pe Facebook, ministrul Cătălin Drulă.
Ministrul Transporturilor a prezentat și stadiul lucrărilor pe celelalte sectoare ale A1 Sibiu-Pitești.
Iată și situația pe restul secțiunilor: Lot 2 - ofertele în cadrul licitației au fost depuse, iar la CNAIR se lucrează la evaluarea acestora. Această secțiune este cea mai dificilă a acestei autostrăzi, în Valea Oltului - are 31 de km și cuprinde 7 tuneluri + 27 de viaducte. Lot 3 - tot o secțiune în relief dificil, și acest lot este în licitație, iar zilele acestea se va anunța lista scurtă a ofertelor rămase în cursă. Pe lotul 5 Curtea de Argeș-Pitești, este în curs de finalizare proiectarea și urmează să emitem autorizație de construire în curând”, a mai spus ministrul Transporturilor.
Sursa: Realitatea Din USR
Citește și:
- 09:03 - Bugetul pe 2026, pe ultima sută de metri: dezbateri în plenul Parlamentului astăzi, vot decisiv mâine
- 08:50 - Ministrul Justiției, despre numirile șefilor parchetelor: „Nicușor Dan numește în funcție. Dacă nu există un aviz CSM, propunerile se înaintează președintelui”
- 08:48 - PNL ar putea ieși de la guvernare dacă se conturează o majoritate PSD-AUR. Cine a dat semnalul?
- 08:22 - Circ total în Parlament pe banii țării, cu Buzoianu și Miruță în prim-plan. Comentarii cu tentă sexuală și acuzații grave la adresa reziștilor - VIDEO
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











