Monica Anisie: ”Peste 70% dintre elevi vor participa la pregătirea pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat

Monica Anisie: ”Peste 70% dintre elevi vor participa la pregătirea pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat
Peste 70% dintre elevii din clasele a 8-a și a 12-a au anunțat că se reîntorc în unitățile de învățământ, începând din 2 iunie
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, marți, la un post TV, că peste 70% dintre elevii din clasele a 8-a și a 12-a au anunțat că se reîntorc în unitățile de învățământ, începând din 2 iunie, scrie realitatea.net
”În această perioadă, elevii au revenit la cursurile de pregătire pentru examenele naționale. La nivel național, peste 70% dintre elevi și-au anunțat participarea. Așa cum se știe, această participare este opțională. Părintele este cel care evaluează situația familială și starea de sănătate a copilului și apoi decide dacă elevul vine la școală.
Referitor la situația pe județe, avem o participare de 87% în Brăila, 90% în Covasna, 96% în Harghita sau Ialomița, 90% în Maramureș, iar, în București, peste 40% dintre elevi și-au manifestat dorința de a participa la cursurile de pregătire. Astăzi (marți – n.r.), reprezentanții Ministerului Educației, ai Inspectoratelor școlare au mers prin unitățile de învățământ ca să vadă dacă s-au respectat toate măsurile de prevenire și combatere a îmbolnăvirii”, a declarat Monica Anisie.
Întrebată dacă toate unitățile de învățământ au capacitatea necesară de a aplica regulile de distanțare socială și siguranță sanitară stabilite de autorități pentru a limita răspândirea noului coronavirus, Monica Anisie a declarat: ”Da. În momentul acesta, cel puțin unde am fost eu, personal, și am participat la monitorizarea unităților de învățământ, am găsit totul în regulă. Săptămâna trecută am avut o videoconferință cu inspectorii școlari generali, cu directorii de unități de învățământ din unele județe, tocmai pentru a ne asigura că în fiecare unitate de învățământ se respectă ordinul comun emis de ministrul Educației și ministrul Sănătății”.
Sursa: Realitatea de Bucuresti
Citește și:
- 21:47 - Marius Tucă: „România e în afara Istoriei. Suntem între șifonierul lui Nicușor și „umbrela” găurită a lui Macron”
- 21:42 - George Simion, de la Washington: „România nu mai este o democrație. Suntem aici pentru a demasca lovitura de stat”
- 17:59 - Mihai Fifor critică dur politica bugetară a premierului Ilie Bolojan: „Condamnați la sărăcie milioane de români!”
- 17:49 - Tanczos Barna, nemulțumit de modul de lucru din Coaliția de guvernare. Lucrul care îl deranjează cel mai tare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News











