Un plan de măsuri care vizează consolidarea fiscal-bugetară pentru anul în curs, în baza deductibilităţii fiscale, şi tema primei rectificări bugetare au fost principalele subiecte discutate, vineri, într-o întâlnire de lucru pe care preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a avut-o la Palatul Victoria cu prim-ministrul Marcel Ciolacu.
„În această perioadă plină de provocări pe plan internaţional, creşterea gradului de rezilienţă a României în faţa oricăror dificultăţi este prioritatea zero pentru noi. Am avut astăzi o întâlnire cu prim-ministrul Marcel Ciolacu, vicepremierul Marian Neacşu, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu şi ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.
Împreună, am pus la punct un plan de măsuri care vizează consolidarea fiscal-bugetară pentru anul în curs, prin folosirea eficientă a instrumentului deductibilităţilor fiscale. Pentru că ne apropiem de finalul primului semestru, am discutat despre rectificarea bugetară care va avea loc după mijlocul anului; mai exact, despre modul în care aceasta va fi realizată”, a afirmat Nicolae Ciucă, vineri, într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Sursa: Realitatea Din PNL