Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a evidenţiat, miercuri, la întâlnirea cu preşedintele Italiei, Sergio Mattarella, sprijinul acordat de această ţară României pentru admiterea în Spaţiul Schengen şi cu vămile terestre.

“Apreciem sprijinul pe care Italia îl acordă României în admiterea în Spaţiul Schengen şi cu vămile terestre şi sperăm că acest obiectiv de ţară să fie atins cât de curând. Asta i-am spus preşedintelui Italiei, Sergio Mattarella, pe care l-am primit la Palatul Parlamentului, în cadrul vizitei sale oficiale la Bucureşti. I-am transmis că România apreciază susţinerea pe care ţara sa o acordă Republicii Moldova, în cadrul procesului de aderare europeană. Chiar înainte de a sosi în România, şeful statului italian a fost la Chişinău, unde a reiterat acest sprijin”, a scris Ciucă pe Facebook.

El a punctat că Sergio Mattarella apreciază contribuţia pe care românii din Peninsulă o au la economia italiană.

“Mă bucură că Sergio Mattarella apreciază contribuţia pe care românii din Peninsulă o au la economia italiană. Conaţionalii noştri sunt cea mai mare comunitate străină din ţara sa şi una dintre cele mai bine integrate”, a adăugat Ciucă. 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentColdea reacționează, comunicat de ultimă oră. Generalul negru, atac orchestrat la adresa Realitatea Plus. Tupeu fără margini, Coldea îi atacă pe jurnaliștii onești
Articolul următorAlegeri 2024: Fără consens în coaliție pe tema datei prezidențialelor