Nicolae Ciucă afirmă că a primit cu satisfacție raportul privind România din cadrul MCV, prezentat astăzi de Comisia Europeană. Premierul subliniază că documentul constată, în premieră, îndeplinirea recomandărilor și a obiectivelor Mecanismului, așa cum era prevăzut în Decizia de înființare a MCV, adoptată la momentul aderării României la UE.

„Pentru Guvernul României, acest raport și evoluțiile pe care le angrenează ne încurajează să continuăm cursul stabilit în sprijinirea independenței justiției, a luptei anticorupție, de o manieră sustenabilă şi cu rezultate bune în continuare, în beneficiul societății românești. Toate acestea sunt esențiale deoarece răspund așteptărilor cetățenilor români”, afirmă Ciucă.

Premierul amintește că, în baza raportului de astăzi, monitorizarea României se va derula, exact ca și în cazul celorlalte state membre UE, prin Mecanismul general la nivel european privind statul de drept.

„Raportul este și o recunoaștere și o confirmare la nivel european a faptului că direcția reformelor pe care am urmat-o cu consecvență în ultima perioadă este cea corectă.

De asemenea, deoarece evaluarea Comisiei nu are la bază doar evoluțiile recente, ci, în mod evident, o acumulare susținută de progrese pe care România le-a înregistrat de la momentul instituirii Mecanismului, avem o importantă recunoaștere a maturității atinse în funcționarea instituțiilor competente.

Nu am parcurs acest drum singuri. Am beneficiat constant de cooperarea foarte pragmatică cu experții Comisiei Europene. Autoritățile române competente au menținut cu aceștia un dialog cordial și constructiv, care va fi continuat pe același baze de deschidere și încredere în cadrul instrumentelor orizontale europene din domeniu.

La 15 ani de la aderare, concluziile raportului reflectă eforturile României și intrarea într-o logică de consolidare a statutului nostru european. Rămânem ferm ancorați în viziunea pro-europeană a României, clară si pe termen lung, o viziune europeană bazată pe unitate, democrație, stat de drept și valori împărtășite în mod egal de toate statele membre, pe baza acelorași instrumente”, mai afirmă premierul Ciucă.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentRomânia își reia locul în ESA! Sebastian Burduja participă la reuniunea interministerială a Agenției Spațiale Europene
Articolul următorKlaus Iohannis: MCV pentru România s-a încheiat azi. Comisia Europeană a confirmat în raportul transmis