Nicolae Ciucă susține că PNL merge către o direcție bună, iar îndemnul lui Vasile Blaga despre ruperea coaliției ar trebui respectat. De altfel, fostul ministru de interne este cel care coordonează campania liberalilor din acest an. 

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, infirmă faptul că ar fi tensiuni în rândul liberalilor, deși la ședința de marți seara au fost ceva dispute. Mai mult, Nicolae Ciucă spune că lucrurile în PNL se desfășoară așa cum sunt decise la nivelul conducerii liberale. 

Întrebat cum comentează faptul că ar fi lupte interne în PNL, Nicolae Ciucă a spus:

Sunt declarații pe care nu aș dori să le comentez. Când cineva dorește să abată atenția de la ce se întâmplă în altă parte aruncă mingea în terenul altuia, dar eu vă spun că în PNL toate lucrurile se desfășoară așa cum sunt decise la nivelul partidului.

Șeful liberalilor a avut un comentariu la adresa lui Vasile Blaga, care a spus în ședința BPN de marți seara:  ,,Ori se rupe hamul, ori moare calul”.

Este un îndemn foarte bun la ceea ce avem de făcut. Indiferent cum ne uităm înseamnă că trebuie să tragem înainte și înainte tragem. … Domnul Blaga este membru în echipa de campanie și se ocupă de întreaga herghelia a Partidului Național Liberal.

 
 
 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMoartea lui Navalnîi. Nicolae Ciucă: „Această pierdere tragică subliniază nevoia urgentă de democraţie reală în Rusia”
Articolul următorAnca Alexandrescu prezintă IMAGINI INCENDIARE: PRIMA CONFRUNTARE DIRECTĂ cu Florian Coldea, în Dubai. Fostul șef al spionilor, reacție ȘOC – VIDEO