Candidatul PNL la alegerile prezidențile, Nicolae Ciucă, a declarat, în exclusivitate la Realitatea PLUS, că, în ciuda zvonurilor lansate pe scena politică, nu se va retrage din cursa pentru Palatul Cotroceni. Ba mai mult, președintele liberalilor a precizat că nici măcar nu au existat discuții cu contracandidații săi referitoare la acest aspect.
Întrebat, joi seara, la Realitatea PLUS, în emisiunea Culisele Statului Paralel, dacă există vreo variantă în care să se retragă și PNL să-l susțină pe Mircea Geoană pentru Cotroceni, Nicolae Ciucă a replicat: “Asta au inventat acum?”
“Până la Consiliu, se spunea că se întâmplă nu știu ce, că se pregătește nu știu ce echipă, că nu știu ce tabără se formează, că nu știu de pe ce direcție urmează să se acționeze.
În momentul de față, eu să mă retrag – niciodată! Am învățat în cariera mea că… De fapt, nu eu am spus-o, a spus-o un comandant în Al Doilea Război mondial, în operațiile din Pacific, MacArthur, că nu ne retragem niciodată, ne regrupăm și atacăm pe altă direcție. Deci nu mă voi retrage”, a punctat Nicolae Ciucă.
Întrebat dacă au existat discuții cu Mircea Geoană, liderul PNL a răspuns: “Nu. La nivelul PNL? Nici vorbă!”