Premierul Nicolae Ciucă a convocat, astăzi, o ședință extraordinară de guvern, în contextul grevei din Educație, în care se adoptă ordonanța de urgență privind majorarea salariilor.
“Fara scoala, evolutia nu poate fi posibila. Fara scoala, dezvoltarea copiilor nu ar avea predictibilitate. De aceea sunt convins ca azi autoritatile, parintii, dascalii suntem datori sa facem in asa fel incat sa le recunoastem drepul la educatie si sa faecem in sa fel incat sa beneficieze de tot ce inseamna dreptul la scoala. Am convingerea ca, in urma celor aproape doua saptamani in care ne-am intalnit cu liderii de sindicate, cu reprezentantii parintilor si copiilor, am inteles cu totii ca avem nevoie sa recunoastem rolul esential al educatiei. Cel mai important e sa recunoastem ca suntem datori sa asiguram viitorul copiilor. De aceea am exprimat disponibilitatea si deschiderea catre dialog. Doar asa putem gasi solutii. Am convocat aceasta sedinta de guvern azi, 1 iunie, pentru ca am apreciat ca e absolut necesar sa facem in asa fel incat sa remediem ce s-a intamplat in acesti 30 de ani in care s-au acumulat nedreptati si inechitati in sistemul educational si acestea trebuie sa fie indreptate”, a spus premierul Nicolae Ciuca, in debutul sedintei de guvern.
“Nu ne putem asigura si asuma ca printr-o singura decizie aceste probleme pot fi rezolvate. OUG de azi schimba radical modul de salarizare in Educatie. Am considerat ca e necesar ca noi toti sa intelegem rolul si menirea pe care o au dascalii si intreg sistemul, de la autoritati la institutiile de educatie, in identificarea solutiilor si asigurarea unui sistem educational asa cum ni-l dorim toti.
Majorarile salariale beneficiaza azi de garantia coalitiei de guvernare. Ne-am asumat prioritizarea educatiei in programul de guvernare, fiind constient ca Romania va avea viitor doar printr-un sistem de educatie care sa beneficieze de recuperarea celor care s-au pierdut de-a lungul timpuli.
Intregul personal din sistemul de Educatie, aproximativ 330.000 de oameni care au grija de copiii nostri, vor beneficia de o noua grila de salarizare. Din parespectiva noastra, e garatia increderii ca discutam de un proces ireversibil care va fi consolidat prin masurile luate la nivelul Ministerului Educatiei si Guvernului, si sa asigure derularea intregului proces de reforma din Educatie.
Este momentul sa recunoastem ca, astazi, Romania nu-si mai poate permite sa tina dascalii si elevii departe de scoala. Sunt momente importante pentru copiii de clasa a VIII-a, pentru tinerii care trebuie sa intre in examenul de Bacalaureat, sunt aspecte pe care le-am avut in vedere si trebuie sa intram in normalitate.
Sunt convins ca, prin decizia de azi si intalnirile de azi cu reprezentantii sindicatelor din Educatie, vom reusi sa redam speranta unui viitor mai bun pentru copii, pentru ca atat noi, cat si ei isi doresc sa reuseasca in viata, sa-si descopere menirea, sa-si valorifice talentul. Am convingerea ca, legand prietenii noi si recunoscand ce au de facut prin educatie, vor realiza ca prin ei insisi si prin sprijinul nostru vor reusi in viata.
Apreciez ca prin demersul nostru si prin dialogul si masurile care vor continua vom asigura un sistem de educatie care va ocupa unul din primele locuri alaturi de sanatate intre prioritatile guvernamentale”, a mai spus Nicolae Ciucă.
Sursa: Realitatea Din PNL