Candidatul PNL la Primăria Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că cele două testări în masă pentru coronavirus pe c are le derulează Primăria Capitalei în această perioadă sunt ”o cheltuială inutilă a banului public”.
”Dacă vrea să facă ceva pentru protecţia bucureştenilor, Gabriela Firea trebuie să dezvolte propria infrastructură de testare”, afirmă Nicuşor Dan, potrivit news.ro.
”Dacă vrea să facă ceva pentru protecţia bucureştenilor, Gabriela Firea trebuie să dezvolte propria infrastructură de testare (teste, aparate, specialişti) şi să testeze angajaţii în contact cu populaţia (cadre medicale, şoferi STB, funcţionarii pe relaţii publice, asistenţi sociali). De altfel, a şi anunţat asta încă din 10 aprilie, dar nu a făcut nimic în acest sens. Cele două testări în masă pe care le începe zilele acestea reprezintă o cheltuială inutilă a banului public. O ambiţie puerilă ‘am zis că fac teste, le fac, nu contează cum’, fără nicio justificare ştiinţifică”, a afirmat, luni, Nicuşor Dan.
Potrivit acestuia, ”testarea cu teste PCR pe sistemul primul venit primul servit, este pură demagogie”.
”Pentru persoanele care vor constata că nu sunt infectate rezultatul va fi nerelevant, riscul infectării ulterioare fiind acelaşi după testare. Testarea cu testele care detectează anticorpi (nu ştim în acest moment ce tip de teste este folosit) este prematură şi dublează efortul Ministerului Sănătăţii. Specialiştii spun că testul individual este relevant după 2-3 săptămâni de la posibila infectare, deci că testul statistic pe populaţie trebuie făcut la 2-3 săptămâni după calmarea epidemiei. România nu este încă în această fază”, a mai afirmat Nucuşor Dan.
Primăria Capitalei anunţă, luni, lansarea celui de-al doilea proiect de testare pentru coronavirus a bucureştenilor, urmând a fi realizate 10.500 de teste. Proiectul ”Sunt imun la Covid?” se derulează la Arena Naţională. În primul proiect derulat de municipalitate – ”Testăm pentru Bucureşti” – s-au înscris deja 9.000 de persoane.