Premierul Nicolae Ciucă a anunțat miercuri a doua tranșă de la Bruxelles pentru fermierii români în criza cerealelor din Ucraina.
Premierul Nicolae Ciucă a transmis, miercuri, după ce Comisia Europeană a propus acordarea unei a doua tranşe de compensaţii pentru fermierii români, estimată la aproximativ 30 milioane de euro, că pachetul de ajutor financiar pentru România, Polonia, Slovacia, Ungaria şi Bulgaria va fi discutat şi aprobat foarte curând şi aceşti bani vor veni în plus faţă de cele 10 milioane euro aprobate de Comisie, la care Guvernul a adăugat încă 10 milioane euro.
„Comisia Europeană propune acordarea unei a doua tranșe de compensații pentru fermierii români, estimată la aproximativ 30 milioane de euro. Totodată, Comisia a decis să activeze clauza de salvgardare pentru importurile de grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță, provenite din Ucraina. Măsura va fi în vigoare până pe 5 iunie 2023, când va exista o nouă discuție pentru o eventuală prelungire. Spre deosebire de alte țări afectate, România a avut poziția corectă și nu a luat o decizie unilaterală, respectând atât normele și regulile europene, cât și interesele fermierilor români.
Pachetul de ajutor financiar pentru România, Polonia, Slovacia, Ungaria și Bulgaria va fi discutat și aprobat foarte curând de instituțiile europene. Acești bani vor veni în plus față de cele 10 milioane euro aprobate deja de Comisie prin primul pachet de ajutor, la care Guvernul României a adăugat încă 10 milioane euro. Am susținut încă de la început, inclusiv prin scrisoarea pe care am trimis-o Comisiei Europene, că fermierii români au nevoie de o justă compensație pentru pierderile suferite ca urmare a importurilor de cereale din Ucraina”, a anunțat premierul Nicolae Ciucă.
Sursa: Realitatea Din PNL