Liberalii nu vor accepta impozitarea progresivă, nici în 2024, dar nici în 2025. O spun cu toții și își mențin această linie roșie, cota unică, în negocierile purtate cu PSD. Conform specialiștilor din PNL, impozitul progresiv ar însemna o creștere de taxe.
De la președintele partidului și specialiștii în economie din PNL, până la orice comunicator sau lider din teritoriu, au susținut în tot acest timp că vor apăra cota unică. De altfel, nici românilor nu le surâde impozitarea progresivă și doresc ca banii munciți de ei să le rămână în buzunar, nu să meargă spre bugetul de stat de unde sunt risipiți, conform părerii acestora pe care au exprimat-o la fiecare sondaj de opinie.
În opinia liberalilor, cota unică încurajează munca și s-a dovedit un sistem simplu, care nu pune poveri birocratice în sarcina contribuabilului. Mai mult, a adus bani chiar mai mulți la buget decât impozitarea progresivă aplicată până în 2004.
Pentru aceste motive, PNL va respinge impozitarea progresivă și după anul electoral 2024. Liberalii insistă pe faptul că după ce au introdus cota unică, în 2005, efectul a venit la scurt timp, clasa mijlocie s-a întărit și a contribuit la dezvoltarea României și la recuperarea decalajelor față de nucleul statelor celor mai dezvoltate din UE. Mai mult, cota unică nu și-a epuizat potențialul. Acest sistem de impozitare a fost bine primit de români de aproape două decenii și va fi în continuare un factor care va stimula dorința firească de a munci mai mult și de a câștiga mai mult.
Toată lumea contribuie în aceeași proporție, 10% de la 1 ianuarie 2018 faţă de cota anterioară de 16%, indiferent de mărimea veniturilor realizate. În sume absolute, cei care au venituri mai mari au o contribuție la buget mai mare decât cei care au venituri mai mici.
În cifre, în 2004, ultimul an de impozitare progresivă, colectarea din impozitul pe venit era de 2,9% din PIB, respectiv 7 miliarde lei. La scurt timp, în 2007, încasările din impozitul pe venit au crescut la 3,2%. În trei ani de cotă unică, încasările la buget s-au dublat, și au ajuns la 13.8 miliarde lei. Veniturile au continuat să crească în tot acest timp.
În plus, cota unică a atras și va atrage în continuare investiţii străine și cetăţeni ai altor state europene care își doresc rezidenţa fiscală în România pentru a plăti taxe în România beneficiind de un regim favorabil de impozitare. Mai mult decât atât, trebuie avut în vedere contextul economic global. Majorarea taxelor şi a impozitelor într-o perioadă de criză financiară este total nerecomandată de teoria şi practica fiscală, așa cum susțin economiștii.
Sursa: Realitatea Din PNL