PNL VREA UN POL DE DREAPTA: „SUNT DISCUŢII EXPLORATORII PE CARE LE AVEM, ÎNTR-UN DIALOG ONEST ŞI REALIST”

PNL VREA UN POL DE DREAPTA: „SUNT DISCUŢII EXPLORATORII PE CARE LE AVEM, ÎNTR-UN DIALOG ONEST ŞI REALIST”
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a declarat luni că dacă se va putea coagula un pol de dreapta, ar fi extraordinar, dacă nu, punctual cu partide din această zonă vor discuta, în perspectiva alegerilor. El a mai arătat că USR tot timpul a avut un comportament capricios, manifestă lipsă de maturitate politică şi încearcă în mod răutăcios să fisureze acest bloc alternativ de dreapta.

„Întâlnirile acestea cu REPER se înscriu într-o serie de discuţii pe care noi, liberalii, ne dorim a fi purtate cu toate partidele de dreapta, de ce nu, în perspectiva alegerilor”, a declarat purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, în emisiunea România Politică de la Prima News, el adăugând că PNL şi-a asumat tot timpul rolul acesta de ”partid integrator al dreaptei româneşti”.
„Sunt discuţii exploratorii pe care le avem, într-un dialog onest şi realist pe care ne-am dori să îl multiplicăm, nu doar cu REPER sau cu reprezentanţii CURAJ, cu toţi cei care gândesc şi acţionează în zona de dreapta a politicii româneşti. Dacă se va putea coagula un pol, un bloc de dreapta, ar fi extraordinar, dacă nu, punctual cu partide din această zonă vom discuta”, a mai declarat Ionuţ Stroe.
Sursa: Realitatea Din PNL
Citește și:
- 21:42 - George Simion, de la Washington: „România nu mai este o democrație. Suntem aici pentru a demasca lovitura de stat”
- 17:53 - PSD îl desființează pe Bolojan si anunță că după ce primesc forma scrisă a bugetului se reunesc în ședință să decidă viitorul coaliției
- 12:05 - Opoziția depune moțiune simplă împotriva ministrului Pîslaru: „România nu are nevoie de un contabil al jaloanelor, ci de un constructor de investiții”
- 11:56 - Ședință cu scântei în coaliție. Liderii se contrează pe bugetul pe 2026
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News