Premierul Ludovic Orban salută victoria Maiei Sandu în cadrul alegerilor prezidențiale din Republica Moldova. Orban susține că este un eveniment cu adevărat istoric și o asigură pe Maia Sandu de tot sprijinul României.

”O felicit pe Maia Sandu pentru victoria categorică din alegerile prezidențiale! Suntem martorii unui eveniment cu adevărat istoric pentru Republica Moldova.

Maia a demonstrat că alegerile pot fi câștigate și cu o campanie onestă și decentă. Am convingerea că va fi preşedintele așteptat de oamenii buni care au votat pentru schimbare. Un preşedinte competent şi responsabil care va moderniza țara şi o va aduce mai aproape de România şi de Uniunea Europeană. Guvernul României va rămâne un partener loial al Republicii Moldova și va sprijini inițiativele noului președinte atât de la București, cât și la Bruxelles.

Am crezut de la început în Maia atunci când mulți nu îi acordau nicio șansă în fața lui Igor Dodon. PNL a fost și va rămâne alături de colegii de la PAS în cursa lor de a câștiga și guvernarea.”, scrie Ludovic Orban.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentRareș Bogdan: Marea preocupare a PSD a fost să modifice legea, ca spitalele să aibă manageri numiți de baronii locali
Articolul următorStrategie în alb și negru – Ediția din 14 noiembrie 2020