Președintele Consiliului Județean Constanța, Mihai Lupu a fost confirmat pozitiv cu COVID-19. Acesta a anunțat duminică printr-o postare pe pagina sa de facebook. Atribuțiile președintele CJC vor fi preluate de către vicepreședintele CJC, Stelian Gima.

„Dragi constănțeni,

Mă adresez tuturor cu rugămintea și îndemnul de a fi atenți și responsabili. Mai mult ca oricând, trebuie să avem grijă de noi și de cei din jurul nostru. Ne luptăm cu o rată mare de infectare cu virusul SARS-CoV-2 în județul nostru. Și iată, deși mi-am luat toate măsurile de protecție, am aflat cu tristețe că am fost testat pozitiv.

Din fericire, am simptome specifice ușoare și nu am probleme respiratorii, sunt în izolare la domiciliu, urmez toate regulile impuse această situație. Am luat legătura cu toți cei cu care am fost în contact în ultimele zile. E necesar să punem binele celor de langă noi pe primul loc.

Vreau să îi asigur pe toți constănțenii că activitatea Consiliului Județean nu este afectată de această situație. În toată această perioadă sunt și voi fi în contact telefonic permanent cu colegii mei, iar conform Planului de Continuitate aprobat prin Dispoziția nr. 434/16.11.2020, atribuțiille Președintelui vor fi preluate de către Vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, Stelian Gima.

Am încredere că voi reveni curând alături de colegii mei din C.J.C. și reiterez rugămintea de a respecta cu strictețe măsurile impuse de autorități cu privire la prevenirea răspândirii infectării cu acest virus. Vă urez sănătate!”

Sursa: Realitatea de Constanta