Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea potrivit căreia persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată.

Legea prevede că persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 urmează să beneficieze, la cerere, de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, respectiv de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare, în cazul elevilor şi studenţilor.

“Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti”, prevede actul normativ.

Potrivit legii, aceste drepturi se acordă pe baza adeverinţei de vaccinare.

“Beneficiază de aceste drepturi şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi”, mai stipulează legea.

Aceste dispoziţii nu se aplică în situaţia în care persoanele sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.

“Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajaţii au obligaţia de a informa angajatorul cu privire la opţiunile de programare ale zilelor libere pe care urmează să le solicite în temeiul prezentului articol, în vederea asigurării în condiţii optime a funcţionării activităţii acestuia”, conform legii.

Actul normativ vizează completarea Legii nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

 

 

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentDecizie CRUCIALĂ în scandalul MOMENTULUI! Consilierul lui Cîțu din Guvern și-a dat DEMISIA
Articolul următorCulisele statului paralel | Cum erau verile la Neptun ale soților Ceaușescu. Anul în care a început modernizarea litoralului