Primarii liberali din judeţ nu au primit nimic la ultima repartizare a Consiliului Judeţean a sumelor provenite din cotele defalcate din impozitul pe venit, preşedintele PNL Neamţ, George Lazăr, punctând că, astfel, social-democraţii „pedepsesc” 320.000 de locuitori ai respectivelor localităţi, anunță Agerpres.

„Aşa a decis Ionel Arsene (preşedintele CJ Neamţ – n.r.), care nu se dezice de mult prea gravele sechele comportamentale şi care rămâne avid de putere, bogăţie şi control. 36 de localităţi, inclusiv Roman şi Piatra-Neamţ, nu au primit niciun leu, deşi în aceste localităţi trăiesc circa 320.000 dintre nemţeni, circa 60% din întreaga populaţie a judeţului”, a declarat marţi, într-un comunicat de presă, George Lazăr.

Preşedintele PNL Neamţ l-a acuzat pe Ionel Arsene că se comportă la CJ ca pe propria moşie şi rămâne ancorat în vechile tare ale PSD, de a împărţi fondurile publice după bunul plac şi după cum îi dictează interesele.

„Pentru Ionel Arsene nu contează că şi locuitorii din localităţile conduse de primari ai PNL au dreptul la dezvoltare, la condiţii normale de trai. El foloseşte – pentru a câta oară? – fondurile publice ca instrument de şantaj. Premeditat ţine comunităţi întregi în sărăcie, pentru a le putea controla şi manipula mai uşor”, a adăugat liderul PNL Neamţ.

George Lazăr a precizat că decizia de a aloca aceste fonduri discreţionar este nu doar imorală, ci şi ilegală şi i-a cerut prefectului să atace în instanţa de contencios administrativ hotărârea CJ Neamţ.

 

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentSecretarul de stat Antony Blinken a ajuns la București – Întâlniri cu Nicolae Ciucă, Klaus Iohannis și Bogdan Aurescu
Articolul următorȘeful NATO, mesaj tranșant de la București: PUTIN trebuie oprit, nu putem lăsa autocrația să triumfe