Preşedintele Senatului, Anca Dragu, afirmă, miercuri, după eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, că 54.2 milioane de lei este impactul bugetar pentru pensiile a 768 de foşti parlamentari.

”România nu poate – şi nici nu trebuie – să mai cheltuie sume uriaşe pentru aceste privilegii”, a afirmat Dragu, precizând că este o revenire la normalitate, anunță news.ro.

”Am avut onoarea să prezidez, astăzi, şedinţa Plenului reunit într-un moment important pentru coaliţia de guvernare, eliminarea pensiilor speciale. Este o măsură asumată în programul de guvernare reuşită la mai puţin de două luni de la preluarea mandatului. 54.2 milioane de lei este impactul bugetar pentru pensiile a 768 de foşti parlamentari. Niciun parlamentar nu va mai beneficia de aceste pensii speciale”, a scris, miercuri, pe Facebook, Anca Dragu.

Aceasta a precizat că, în 2021, care se anunţă extrem de complicat, atât în contextul pandemiei, cât şi al crizei economice, ”România nu poate – şi nici nu trebuie – să mai cheltuie sume uriaşe pentru aceste privilegii”.

”Este o revenire la normalitatea aplicării generale a principiului contributivităţii în calcularea pensiilor, normalitate care a fost modificată în 2015 de parlamentarii PSD”, a mai scris Dragu.

Camera Deputaţilor şi Senatul reunite în plenul comun de miercuri au votat eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari.

Articolul precedentMinistrul Raluca Turcan: „În Sănătate și Justiție, nivelul sporurilor reprezintă 85%”
Articolul următorMinistrul agriculturii, Adrian Oros, după desființarea pensiilor speciale: “Revenim la normalitate!