Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă a transmis, vineri, la Regionala OFL Oltenia, de la Drubeta Turnun Severin, că liberalii trebuie să se ghideze după un singur principiu: ”Ceea ce spunem să şi facem”. ”Tot ceea ce ne angajăm să şi îndeplinim, iar atunci când nu am reuşit să recunoaştem. Pentru că e nevoie de onestitate pentru a primi încredere”, a mai spus liderul liberal.

”Dialogul cu femeile liberale este întotdeauna o sursă incredibilă de energie şi idei. La Regionala OFL Oltenia, le-am transmis celor peste 800 de doamne prezente că au un rol esenţial în modelarea viitorului României şi în sprijinirea familiilor şi comunităţilor. Le-am spus că noi toţi, liberalii şi bărbaţi şi femei trebuie să ne ghidăm după un singur principiu: Ceea ce spunem să şi facem. Tot ceea ce ne angajăm să şi îndeplinim, iar atunci când nu am reuşit să recunoaştem. Pentru că e nevoie de onestitate pentru a primi încredere”, a scris preşedintele PNL.

Nicolae Ciucă a arătat că în regiune reprezentantele OFL au arătat că pot.

”Avem femei în roluri de conducere, inclusiv în funcţii de primar, parlamentar sau subprefect. Sunt convins că o mai bună reprezentare a doamnelor liberale pe listele electorale de anul viitor – ceea ce PNL şi-a asumat – înseamnă politici mai bune pentru toţi românii”, a subliniat liderul PNL.

”Într-o societate echilibrată, perspectivele diversificate duc la soluţii mai bune, incluzive şi la o Românie care prosperă în toate domeniile. Am mare încredere în implicarea OFL în tot ce ţine de bunăstarea comunităţilor din România, iar cel mai recent proiect al lor care se află în consultare publică este un astfel de exemplu. Organizaţiile Femeilor Liberale din întreaga ţară au reuşit să strângă peste 150.000 de semnături de susţinere pentru protejarea copiilor în mediul online. Iar pentru acest lucru o felicit pe preşedinta OFL, Nicoleta Pauliuc şi pe toate doamnele liberale şi le urez să ajungă chiar la un milion de semnături!”, a mai transmis liderul PNL.

Sursa: Newsinn

Articolul precedentCum se majorează pensiile – Simona Bucura Oprescu face anunțul așteptat de milioane de pensionari, la Culisele Statului Paralel, duminică, de la ora 21.00
Articolul următorNicolae Ciucă, despre o candidatură la prezidenţiale: În cadrul discuţiilor de la Sinaia, a fost clar o întrebare: noi ne angajăm, dumneavoastră ce faceţi? Am spus, ca lider al PNL, fac ceea ce îmi cere partidul