Primarul comunei Cuza Vodă din județul Călărași, Adrian Popa a murit la un spital din București după ce s-a infectat cu Sars-Cov-2.
“Adrian Popa, primarul liberal al comunei Cuza-Vodă, a pierdut lupta cu virusul nemilos care ne-a răpit oameni dragi. O luptă nedreaptă, a cărui victimă a căzut un alt coleg excepțional, un familist, un primar apreciat și iubit de comunitate. Suntem alături de familia îndurerată și ne rugăm ca Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în dreapta sa pe bunul nostru coleg, Adrian Popa,“ transmite PNL Călărași.
Ppreşedintele Consiliului Judeţean Călăraşi, Vasile Iliuţă a transmis un mesaj în care îşi exprimă regretul pentru decesul prematur al politicianului: Îmi iau “Rămas bun” de la un prieten şi un om drag sufletului meu, Adrian Popa, primarul comunei Cuza-Vodă. Cuvintele nu pot înlocui pierderea ta din viaţa familiei tale tinere şi nici din a noastră. Dumnezeu să-ţi poarte sufletul spre Lumină, Adi!,“
Sursa: Realitatea de Calarasi