Ministrul Culturii, Raluca Turcan, anunță extinderea programului “Masă sănătoasă” la nivel național.

Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat că programul ”Masă la școală” trebuie și va fi generalizat în toate unitățile de învățământ. Ea a spus că mulți au susținut acest proiect în urmă cu 11 ani, dar că acesta a dat rezultate.

”Au fost mai mulți cei care s-au opus spunând că nu-i oportun sau că măsura nu are eficiență împotriva abandonului școlar. Mă bucur că reprezentanții USR au ajuns și ei la concluzia că programul este unul deosebit de util și trebuie extins la nivel național. Domniile lor ar trebui, însă, să recunoască că numai după venirea PNL la guvernare programul a trecut de la un proiect pilot, aplicat pe un număr restrâns de numai câteva zeci de școli, la un Programul Național, redenumit „Masă sănătoasă”, care se desfășoară în 1.223 de unități de învățământ cu peste jumătate de milion de beneficiari”, a spus Turcan.

Raluca Turcan a mai spus că diminuarea abandonului școlar și creșterea calității vieții elevilor este un obiectiv major al PNL. Aceasta a declarat că Ministerul Educației a sprijinit triplarea numărului de beneficiari, atât prin fonduri de la bugetul de stat dedicate programului Masă sănătoasă, cât și prin intermediul granturilor acordate școlilor incluse în programul PNRAS.

Sursa: Realitatea de Arges

Articolul precedentRAREȘ BOGDAN, ALES VICEPREȘEDINTE AL COMISIEI PENTRU AFACERI EXTERNE A PARLAMENTULUI EUROPEAN: ”UN SUCCES MAJOR PENTRU ROMANIA!”
Articolul următorPNL URMEAZĂ SĂ VALIDEZE CANDIDATURA LUI NICOLAE CIUCĂ LA PREȘEDINȚIA ROMÂNEI ÎN A DOUA JUMĂTATE A LUNII AUGUST – SURSE