Ministra Justiţiei, Alina Gorghiu, anunță că „traficanţii de droguri nu vor mai scăpa de închisoare”: propunerea legislativă ”2 Mai”, iniţiată de parlamentarii PNL, a fost depusă la Parlament, în procedură de urgență.
Alina Gorghiu, senator PNL și ministru al Justiției, a precizat că inițiativa legislativă ”2 Mai”, a fost depusă miercuri, 4 octombrie, la Parlament.
”Propunerea legislativă ”2 Mai”, iniţiată de parlamentarii PNL, a fost depusă astăzi la Camera Deputaţilor şi va intra pe traseul legislativ. A fost solicitată procedura de urgenţă. Prin aceasta, se propun modificări importante la două acte normative cu incidenţă asupra domeniului drogurilor: Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri şi Legea nr. 194/2011 privind combaterea operaţiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”, a transmis Alina Gorghiu într-un comunicat de presă.
„Este răspunsul Partidul Naţional Liberal la tragediile din această vară. Prin acest proiect, traficanții de droguri de mare risc vor executa pedeapsa în închisoare! Nu vor mai exista traficanți de droguri cu pedepse suspendate, lăsați de fapt liberi să vândă în continuare substanțe psihoactive tinerilor”, a mai declara Alina Gorghiu.
Prin proiectul de lege inițiat de PNL se propune eliminarea posibilităţii suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzute de legea 143/2000.
Astfel că traficanţii de droguri de mare risc nu vor mai putea scăpa de închisoare, transmis inițiatorii proiectului de lege.
„Prin iniţiativa depusă astăzi (4 octombrie, n.r.) se propune şi creşterea de la 2 – 7 ani la 3 – 10 ani a pedepselor prevăzute de legea 194/2011 pentru anumite fapte de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive”, potrivit inițiatorilor proiectului „2 Mai”.
„Tragediile din ultima vreme, precum cea de la 2 Mai, impun îmbunătăţirea cadrului legislativ pentru a lupta eficient împotriva drogurilor. Dacă am fi avut această lege mai devreme, Roberta şi Sebastian, victimele accidentului din vara aceasta produs pe fondul consumului de droguri, poate ar fi fost alături de colegii lor la facultate acum. Prin această iniţiativă se propune eliminarea posibilităţii suspendării executării pedepsei sub supraveghere pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi trafic internaţional de droguri de mare risc, prevăzute de legea 143/2000. Traficanţii de droguri de mare risc nu vor mai putea scăpa de închisoare”, a mai transmis Alina Gorghiu.
„Este răspunsul necesar faţă de creşterea numărului de cauze penale având ca obiect infracţiuni din sfera traficului ilicit de droguri.
În acest sens, menţionăm faptul că, în anul 2023, până la finele lunii septembrie, numărul de astfel de cauze de soluţionat a fost de 22.135 faţă de 18.233 în aceeaşi perioada din 2022. Dintre acestea, 10.780 de cauze au fost nou înregistrate faţă de 8484 în aceeaşi perioadă a anului 2022”, arată ministrul. Alina Gorghiu mai precizează că, ”prin iniţiativa depusă astăzi se propune creşterea de la 2 – 7 ani la 3 – 10 ani a pedepselor prevăzute de legea 194/2011 pentru anumite fapte de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
Modernizarea legislaţiei în acest domeniu este cu atât mai importantă cu cât la finalul lui 2022, Agenţia UE anti-drog monitoriza 930 de noi substanţe psihoactive (NSP). Aceste substanţe chimice, realizate în laboratoare clandestine, produc efecte mult mai grave asupra sănătăţii decât drogurile tradiţionale, iar preţul lor este mai accesibil comparativ cu cel al drogurilor de mare risc, ceea ce le face să devină atractive de experimentat pentru tineri. În prezent, cea mai mică vârstă de debut declarată a consumului de substanţe psihoactive este de 12 ani. Consumul acestor substanţe la vârste fragede, provoacă consecinţe severe asupra creşterii şi dezvoltării umane”, se mai precizează în comunicat.
„Realitatea este chiar mai rea decât reiese din datele statistice.
Nu doar consumatorii şi dependenţii au de suferit, ci şi familiile lor, colegii şi prietenii, întreaga societate. Intervenţia rapidă, eficientă şi cu sprijinul tuturor instituţiilor statului cu atribuţii în domeniu, a societăţii civile, folosind toate instrumentele avute la dispoziţiei, a devenit necesitate. Mulţumesc colegilor deputaţi şi senatori care au semnat iniţiativa legislative”, a mai precizat ministra Justiției, Alina Gorghiu.
Proiectul de lege a fost inițiat în urma tragediei din 19 august din 2 Mai când doi tineri au murit în condiții dramatice după ce Vlad Pascu, de 19 ani, sub influența unui cockteil format din 6 susbstante psihoactive, a intrat in grupul de 8 persoane, pe drumul dintre Vama Veche si 2 Mai.
„La data de 19 august a.c., în jurul orei 05.25, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că pe D.N. 39, în apropierea localităţii Vama Veche, a avut loc un accident rutier. Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au constatat că un tânăr, de 19 ani, ar fi condus un autoturism pe D.N. 39 şi ar fi intrat într-un grup de pietoni, care se deplasa pe partea carosabilă.
Realitatea Plus: Cele 50 de minute de înregistrări din momentul accidentului teribil de la 2 Mai
În urma accidentului rutier, au decedat la faţa locului o tânără, de 20 de ani şi un tânăr, de 21 de ani. De asemenea, au mai fost răniţi doi tineri, de 19 ani, respectiv 20 de ani şi o tânără, de 20 de ani”, anunța IPJ Constanţa, pe 19 august.
Sursa: Realitatea din Justitie