PSD și USR vor să distrugă campania de vaccinare, prin testarea gratuită, decontată de stat. Testarea gratuită va descuraja vaccinarea, cei care sunt sceptici nu se vor mai vaccina pentru că se pot testa mereu pe banii statului. În caz contrar, daca ar trebui sa plăteasca testele, ar opta pentru vaccinare. Costurile sunt foarte mari pentru toată populația: 200 milioane lei, adică 40 milioane euro pe două luni de zile.
Proiectul a fost inițiat de Florin Cîțu, mai mulți miniștri PNL și UDMR, și depus în Parlament ca proiect de lege. În forma inițială scopul era impulsionarea vaccinării. PSD apoi a venit cu amendamentul ca statul să suporte testatul angajaților, și tocmai aici este problema, că rezultatul va fi total opus, pe lângă costurile de 40 milioane euro.
Campania de vaccinare se va prăbuși daca statul va suporta testarea, pentru că o dată ce oamenii nu sunt siliti sa plătească testele, și sunt gratuite, vor fi descurajați sa se vaccineze, sunt de părere mulți specialiști.
Toată lumea a văzut că în România trebuie sa găsim modalități prin care să îi stimulam pe cei mai reticenți să se vaccineze, dar gratuitatea testelor va avea efectul invers.
În forma inițială, proiectul nu prevedea acoperirea testării.
În plus, suma uriașă de 200 milioane lei, adică 40 milioane euro, reprezintă bani ce pot fi folositi pentru medicamente Covid și plata personalului din centrele de vaccinare.
Sursa: Realitatea Din PNL