Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuț Stroe, arată faptul că sistemul privat susține sistemul bugetar.
”Dacă vrem ca statul să aibă bani la buget, pentru salarii sau pensii, trebuie să avem o economie puternică, un mediu privat puternic. Și da, putem să repetăm asta mereu: sistemul privat susține economia, de acolo vin banii. Inclusiv salariile și pensiile angajaților de la stat sunt plătite din bugetul de stat, care înseamnă taxele și contribuțiile tuturor, cetățeni sau firme.
PNL a susținut mereu mediul privat și asta s-a văzut în creșterea economică. Este singura formulă care duce la câștig atât pentru angajații și pensionații din privat, cât și pentru angajații și pensionații de la stat. O economie liberă și puternică.
O voi spune mereu că marele atu al guvernărilor liberale este acela că economia și mediul de afaceri pot să respire, că antreprenorii nu se mai simt vânați și expuși periodic la pericolul unor noi taxe și impozite. Dacă aici lucrurile merg bine, dacă avem creștere economică, atunci și bugetul se va putea baza pe mai multe resurse. Principiile liberale sunt simple, dar eficiente, pentru că au funcționat: susținerea mediului privat, eliminarea unor impozite absurde și încurajarea investițiilor.”, scrie Ionuț Stroe.
Sursa: Realitatea Din PNL