Rareș Bogdan, prim-vicepreședintele Partidului Național Liberal (PNL), a făcut declarații tranșante referitoare la situația tensionată de la Sectorul 1, acolo unde numărarea voturilor a fost suspendată. Rareș Bogdan a criticat vehement atitudinea actualului primar, Clotilde Armand, acuzând-o că nu respectă regulile democratice și că refuză să accepte rezultatele clare ale alegerilor.

Tensiunea a crescut după ce numărarea voturilor la Sectorul 1 a fost suspendată din cauza oboselii echipei de numărare, care a lucrat continuu timp de 30 de ore. În acest moment, rezultatele arată o bătălie strânsă între George Tuță (PNL), care conduce cu 36,29%, și Clotilde Armand (USR), care are 35,87% din voturi.

„Doamna Armand crede că în România se poate orice. Suntem un stat de drept funcțional, cu poliție și jandarmerie funcționale. Doamna Armand trebuie să lase figurile deoparte și să-și accepte înfrângerea. Numărătoarea este cât se poate de clară. Nu putem aștepta ca acum 4 ani ca, la masa verde sau sub birou, cineva să găsească niște voturi”, a spus primvicepreședitele PNL – Rareș Bogdan.

 
 

Pentru a asigura integritatea procesului electoral, voturile au fost puse în saci și vor fi păstrate în siguranță până la reluarea activității de numărare, programată pentru mâine dimineață.

Rareș Bogdan a subliniat necesitatea respectării rezultatelor și a regulilor democratice, accentuând că PNL va supraveghea îndeaproape desfășurarea evenimentelor pentru a se asigura că voturile cetățenilor sunt corect numărate și respectate.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentDan Motreanu: Cetățenii din județul Giurgiu au ales proiectele PNL, au ales dezvoltarea, au ales prosperitatea
Articolul următorCiprian Ciucu, replică dură pentru Nicușor Dan: ”Eu n-am văzut până acum, în ultimii 4 ani, de la Primăria Generală, niciun proiect nou. Pentru ce vrea bani?”