Rareș Bogdan anunță că europarlamentarii PNL sunt inițiatori ai unei rezoluții privind ajutorul pe care Comisia Europeană trebuie să îl dea României și tuturor țărilor afectate de inundațiile din ultimele zile.

Rareș Bogdan, europarlamentar: „În linii mari: Rezoluția coordonată de EPP cere asistență financiară de urgență pentru România, Austria, Cehia, Ungaria, Polonia și Slovacia. Totodată, va recomanda țărilor afectate să ceară activarea Mecanismului UE de Protecție Civilă și suplimentarea bugetului acestuia, din care, din păcate, au fost reduși circa 190 de milioane de euro”.

Potrivit liberalului, se mai solicită noii Comisii ca, în primul an de mandat, să întărească și să dezvolte capacitatea de răspuns a UE la dezastrele naturale, să creeze un organism de care să gestioneze rezervele de apă, alimente, medicamente și echipamente medicale.

„Se impun mobilizarea mai rapidă a Fondului European de Solidaritate și soluții pentru reconstrucția locuințelor și infrastructurii afectate de inundații, în același timp cu gestionarea unor investiții care să micșoreze consecințele altor manifestări ale vremii extreme. Dezbaterea va avea loc mâine dimineață.”, a transmis Rareș Bogdan, europarlamentar PNL.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentȘEDINȚĂ A CSAT, CONVOCATĂ DE KLAUS IOHANNIS. ÎNZESTRAREA ARMATEI ȘI RĂZBOIUL DIN UCRAINA, PE ORDINEA DE ZI
Articolul următorNICOLAE CIUCĂ: NU MĂ RETRAG DIN CURSA PENTRU COTROCENI