Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan s-a declarat dezamăgit de circul pe care l-a făcut Diana Șoșoacă în ședința de plen a Parlamentului European și care a dus la evacuarea ei din sală. Prim-vicepreședintele PNL a afirmat că imaginea României are de suferit în urma unor asemenea manifestări, în condițiile în care nici măcar europarlamentarii curentelor suveraniste și de extremă dreaptă nu vor să aibă de-a face cu senatoarea putinistă.

„A fost un moment trist pentru imaginea României. Poate doamna aceasta nu realizează, probabil că nu vrea să aducă deservicii imaginii României, dar vă asigur că a adus mai multe decât a adus oricine în Parlamentul European din momentul în care noi am intrat în Uniunea Europeană și avem membri în Parlamentul European. Niciodată în istoria prezenței noastre în instituțiile europene nu s-a întâmplat așa ceva”, a declarat Rareș Bogdan.

Europarlamentarul liberal a precizat că a fost nevoit să le explice multor colegi din alte țări, între care numeroși lideri de delegații naționale, de ce se poartă așa Diana Șoșoacă. “În dreapta mea erau trei eurodeputați francezi care au zis “Așa sunt românii”. M-am ridicat, m-am dus la ei și le-am spus “Și eu sunt român și vă asigur că românii sunt ca mine, nu ca această doamnă, vă rog să vă retrageți cuvintele”. “Da, ne scuzați, a fost o exprimare nefericită”. Asta a reușit dna Șoșoacă astăzi. Afară am dat explicații presei din Franța, presei din Italia pentru comportamentul respectiv.

 
 

Ursula von der Leyen a fost reconfirmată în fruntea Comisiei Europene! Câte voturi a obținut

Gestul suprem care m-a șocat a fost că unul dintre liderii dreptei ultraradicale, liderul Frontului Național, Jordan Bardella, care e la patru scaune în fața mea în Parlamentul European, s-a întors spre mine și a făcut cu mâna la cap ca și când “E nebună?”. ei sunt din aceeași familie politică, iar el e considerat extremist, adică până și cei din zona extremei dreptei…”, a declarat Rareș Bogdan.

 
 

Diana Iovanovici-Şoşoacă a fost evacuată joi din sala de plen a Parlamentului European în timpul dezbaterii care precede supunerea la vot a candidaturii Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat la conducerea Comisiei Europene. Şoşoacă a ţipat şi a întrerupt de mai multe ori dezbaterea.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentNICOLAE CIUCĂ, VAL DE APARIȚII LÂNGĂ PREȘEDINTELE KLAUS IOHANNIS. LIDERUL PNL ÎȘI PREGĂTEȘTE DRUMUL CĂTRE COTROCENI
Articolul următorNOILE STRATEGII PENTRU PREZIDENȚIALE. SURSE: LIDERUL PNL, DISPUS SĂ NEGOCIEZE CU PMP ȘI FORȚA DREPTEI. CE FAC SOCIAL-DEMOCRAȚII