Președintele Senatului, Florin Cîțu, susține că această creștere a inflației, care a ajuns în luna martie la 10,2%, va genera costuri mari pentru români și măsuri dure din partea Guvernului.

Întrebat care vor fi acele măsuri, Cîțu a spus că se teme că va fi exclus din PNL, dacă le va spune public, dar în schimb le va comunica în interiorul partidului.

”Însemnă că am intrat în zona roșie. Mie îmi era teamă să nu avem inflație cu două cifre. BNR progrozase o rată a inflației cu două cifre, la finalul anului, dar uite că deja suntem acolo.

Trebuiau luate măsuri mult mai devreme, pentru că pe măsură ce evoluează rata inflației, măsurile care vor trebui luate sunt mult mai dure.

Chiar mă dau afară din partid, dacă vă zic acum măsurile. Le voi spune în interiorul partidului, soluțiile văzute de mine în calitate de economist.

Eu mă uit la ceea ce a spus Guvernul, pentru că ministrul de Finanțe ne-a spus că nu vom ajunge la o rată a inflației cu două cifre și uite că a fost contrazis.”, a spus Florin Cîțu.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentDreptul la ADEVĂR. Etica bunului simț – Emilia Șercan pune PUMNUL în gura presei libere – vendetă imorală
Articolul următorPreședintele Iohannis: ”De aproape 50 de zile, Federația Rusă a pornit războiul împotriva Ucrainei și zi de zi vedem acte de o cruzime incredibilă”