România este foarte aproape de îndeplinirea tuturor criteriilor tehnice pentru eliminarea vizelor pentru SUA, a declarat ambasadorul Andrei Muraru, după o întrevedere cu secretarul american pentru securitate internă, Alejandro Mayorkas, cu care a discutat despre demersurile comune pe care cele două state le vor întreprinde în perioada următoare, în vederea accesului României în programul Visa Waiver, anunţă Ambasada României în SUA joi pe pagina sa de Facebook.

“România este foarte aproape de îndeplinirea tuturor criteriilor tehnice pentru eliminarea vizelor. Suntem la câteva săptămâni distanţă de a bifa şi ultima cerinţă tehnică – rata de respingere – înainte de a considera acest proiect finalizat. Urmează apoi un proces tehnic care debutează în octombrie şi care se întinde pe mai multe luni, perioadă în care vor avea loc evaluări din partea autorităţilor americane şi o vizită la nivel de experţi pentru confirmarea rezultatelor pozitive pentru care s-a muncit foarte mult în ultimii aproape trei ani. Ne dorim pe cât posibil ca procedurile birocratice să fie încheiate de către partea americană până la finalul mandatului actualei administraţii Biden, urmând ca intrarea efectivă în program să aibă loc anul viitor” a precizat ambasadorul României în SUA, Andrei Muraru.

Diplomatul român a făcut o trecere în revistă a tuturor condiţiilor tehnice prevăzute în planul de acţiune convenit cu partea americană şi pe care partea română le consideră îndeplinite. Ambasadorul Andrei Muraru a enumerat totodată eforturile considerabile făcute de România privind aderarea la programul de scutire de vize şi şi-a exprimat speranţa că partea americană va încheia evaluarea pentru admiterea României în program până la finalul mandatului actualei administraţii de la Casa Albă. Oficialul american a apreciat progresele solide făcute de România pentru eliminarea vizelor americane.

Aceasta a fost ultima întâlnire pe care cei doi oficiali au avut-o înainte de încheierea anului fiscal american, bornă importantă întrucât România şi-a propus să atingă în anul fiscal curent (1 octombrie 2023 – 30 septembrie 2024) o rată de respingere a vizelor de mai puţin de 3%, condiţie obligatorie pentru ca o ţară să fie considerată eligibilă.

Potrivit legislaţiei americane, secretarul pentru securitate internă, în urma consultării cu secretarul de stat, desemnează o ţară să se alăture programului de scutire de vize dacă aceasta îndeplineşte anumite cerinţe tehnice. O condiţie obligatorie pentru ca o ţară să fie considerată eligibilă este ca rata de respingere a vizelor de vizitator (tip B) să fie mai mică de 3% în anul precedent intrării în program. România şi-a propus să atingă în anul fiscal american curent (1 octombrie 2023-30 septembrie 2024) o rată de respingere a vizelor de mai puţin de 3%.

AGERPRES

Articolul precedentMARCEL BOLOȘ (PNL): NE ASIGURĂM CĂ RĂMÂNEM O DESTINAȚIE ATRACTIVĂ PENTRU INVESTIȚII. GUVERNUL SUSȚINE PROIECTELE CU IMPACT MAJOR ÎN ECONOMIE
Articolul următorCOMEMORAREA PERFORMANȚELOR SPORTIVILOR ROMÂNI