Crin Antonescu a comentat situația lui Călin Georgescu, candidatul interzis de sistem. Fostul lider PNL a subliniat că nu împărtășește ideile sau pozițiile publice ale acestuia, însă consideră modul în care a fost tratat drept problematic.

Crin Antonescu a afirmat că nu are nicio afinitate politică sau personală față de Călin Georgescu, însă situația în care acesta a fost pus ridică mari semne de întrebare.

„Eu nu am nicio urmă de simpatie în plus față de fostul candidat Călin Georgescu. Am nu simpatie, nicidecum, nici față de ideile sale, nici față de persoana sa, dar o umbră de compătimire am, pentru că totuși, omul nu a fost lăsat să candideze a doua oară, de ce, încă nu știu foarte clar”, a declarat Antonescu.

Alegerile anulate și candidatura respinsă

Fostul lider liberal a reamintit că situația lui Călin Georgescu este legată de două momente distincte: anularea scrutinului și respingerea candidaturii la alegerile reluate.

Crin Antonescu, despre vizita Oanei Țoiu în SUA: „Mi-e greu să calific în câteva cuvinte situația în care se află, astăzi, politica externă a României”

 
 

„Pe de o parte, avem două lucruri: anularea alegerilor și doi, interzicerea candidaturii la alegerile astea reluate. Se înscrisese și el, și Biroul Electoral sau cine avea jurisdicție i-a interzis candidatura”, a explicat Antonescu.

El a precizat că, pe tot parcursul campaniei, a susținut ideea ca Georgescu să poată participa la competiția electorală.

„Știți că eu tot timpul campaniei am spus că îmi doresc și consider că e bine să candideze și Călin Georgescu.”

Un mesaj care reaprinde discuțiile despre corectitudinea procesului electoral

Declarațiile lui Crin Antonescu vin într-un moment în care modul de organizare a alegerilor și deciziile instituțiilor electorale sunt intens dezbătute. Situația lui Călin Georgescu continuă să genereze controverse, iar reacția fostului lider liberal adaugă o nouă perspectivă asupra modului în care a fost gestionată candidatura acestuia.

 
 

Crin Antonescu vorbește despre trădările din PNL: „Bolojan a dezlănțuit o campanie împotriva lui Predoiu”. Nici Nicușor Dan nu a scăpat de critici acerbe

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentIlie Bolojan, mesaj de condoleanțe pentru familiile tinerilor greci care și-au pierdut viața în accidentul din Timiș
Articolul următorScaunul lui Ilie Bolojan se clatină: tensiuni în PNL și atacuri la adresa PSD