Sebastian Burduja a depus jurământul de credință și a început mandatul de ministru al energiei.

”Acest jurământ este temelia misiunii noastre publice: dăruire și pricepere pentru propășirea spirituală și materială a poporului român. Aceste cuvinte nu sunt întâmplătoare.

Începe o nouă etapă. Visul meu este același: România Viitorului, țara în care vrem să rămânem. Pentru asta avem nevoie de energie sigură, ieftină și curată. Energie românească pentru o viață mai bună și mai sigură pentru toți românii.

Înțeleg marea răspundere asumată pentru dezvoltarea acestui sector strategic, în contextul actual de securitate, economic și social.

Rețeta perfectă pentru abordarea acestor provocări complexe nu există, dar cunoaștem ingredientele esențiale: investiții, inovare, interconectare. Asta trebuie să facem și asta vom face.

Mulțumesc tuturor celor care mi-au acordat votul de încredere. Mă onorează și mă obligă. Cu toată energia, rămâne cum am stabilit: înainte, împreună.” a declarat ministrul.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentLucian Bode: Închei astăzi misiunea de ministru al afacerilor interne, o mare onoare si responsabilitate pe care am avut-o în cariera mea profesională
Articolul următorBogdan Aurescu, numit consilier prezidențial după ce a plecat de la MAE – Iohannis a semnat DECRETUL