Ministrul Energiei, Sebastian Burduja a declarat că ne apropiem de 85% grad de umplere al depozitelor de gaz pentru sezonul rece.

”Cu 570 milioane metri cubi mai mult ca în perioada similară a anului trecut. Asta este o veste bună pentru că înseamnă că vom putea trece peste o iarnă normală doar folosind gaz din producția și depozitele românești (100% independenți). Avem variante și pentru o iarnă grea (Azerbaidjan, Grecia).

În acest context, am spus că la iarnă românii nu vor tremura nici de frig, nici de frica facturilor. Nu vă lăsați pacăliți de vocile care încearcă să vă sperie, dragi români. Nu se pune problema să renunțăm la schema de compensare-plafonare la gaze și energie electrică. Pe legislația actuală schema este în vigoare până în primăvara lui 2025. Obiectivul meu este să plătiți un preț corect la factură, iar companiile românești să fie cât mai competitive.

Pentru București e nevoie de soluții integrate. Încă aștept, de o lună de zile, răspunsul primarului general la invitația de a ne vedea pentru a găsi soluții pentru plata datoriei de aproape 1 miliard de lei pe care Termoenergetica (Primăria Capitalei) o are către ELCEN (Ministerul Energiei). E timpul.

În final, zilele acestea lucrăm la planul de iarnă. De la bun început am susținut că energia trebuie să fie sigură, ieftină și cât mai verde — în această ordine. Vom trece cu bine peste toate provocările. Doar împreună.” a precizat ministrul.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentFlorin Cîțu dă de pământ cu premierul: ”Este foarte clar acum, Ciolacu primește în plic măsurile de austeritate”
Articolul următorMarcel Boloș în cadrul vizitei cu ambasadorul UK: Am subliniat potențialul extins al țării noastre și avantajele pe care le poate oferi economia românească investitorilor britanici