La doi ani de la izbucnirea conflictuluidin Ucraina, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, consideră că este esenţială obţinerea unei independenţe energetice cât mai mari în cadrul pieţei integrate europene.
“Războiul din Ucraina ne-a făcut să conştientizăm şi mai bine că, pe termen mediu şi lung, este esenţial să ne îndeplinim cât mai bine obiectivele principale ale politicii noastre energetice, şi anume obţinerea unei independenţe energetice cât mai mari în contextul pieţei integrate europene, prin creşterea procentului de energie regenerabilă în cadrul mixului energetic şi dezvoltarea energiei nucleare, cu alte cuvinte o creştere a producţiei de energie electrică din surse curate, nepoluante. De asemenea, apreciez că investiţiile pentru producerea energiei electrice pe bază de gaze naturale şi menţinerea termocentralelor pe bază de cărbune, în rezerva tehnică, reprezintă alte elemente importante ale tranziţiei către “energia verde”, alături de exploatarea şi folosirea pentru consum intern a unei părţi semnificative din zăcămintele de gaze naturale descoperite pe teritoriul ţării noastre şi pe platoul Mării Negre, dezvoltarea producţiei de hidrogen, construirea de terminale de gaz lichefiat, dezvoltarea infrastructurii de transport al gazului metan, dezvoltarea reţelelor de distribuţie şi transport de energie electrică, inclusiv creşterea capacităţii de interconectare cu ţările vecine”, a spus ministrul.
El a subliniat că România, la fel ca toate celelalte state din Uniunea Europeană, s-a confruntat, în urma izbucnirii războiului cu o creştere semnificativă a preţurilor la energie, care a generat îngrijorare în rândul cetăţenilor, al operatorilor din sectorul economic, al instituţiilor sociale (spitale, unităţi de învăţământ, creşe, organizaţii cu caracter religios etc.), al autorităţilor centrale şi locale, precum şi la nivelul mediului politic.
“În aceste condiţii, adoptarea unor măsuri de urgenţă care să atenueze impactul preţurilor mărite la energie electrică şi gaze naturale atât pentru consumatorii casnici, cât şi pentru mediul economico-social, a fost absolut necesară. Înainte de criza energetică, România a depus eforturi considerabile pentru a organiza pieţele de energie electrică şi gaze naturale pe principii concurenţiale. Însă, în momentul izbucnirii acestei crize şi al exploziei preţurilor la energie, fiecare ţară din Uniunea Europeană a încercat, individual, sa găsească soluţii pentru a-şi proteja consumatorii”, a spus Burduja.
Sursa: Realitatea Financiara