Ciprian Ciucu, primarul liberal al Sectorului 6, a anunțat că au fost peste 80.000 de participanți la West Side HalloFest, în cele 3 zile de festival.

”Adevărul este că nu ne-am așteptat, niciunul dintre noi, la asemenea participare/succes. Am plecat de la ideea să cioplim dovleci împreună cu copiii și tinerii, să facem niște ateliere, să aducem niște vendori de bună calitate, în cadrul unor decorațiuni specifice momentului. La care am adăugat și o scenă și să aducem niște trupe faine românești.

Am dedicat cu totul un buget de sub 100.000 de euro și ne-am pus pe treabă să organizăm totul cu forțe proprii, fără firme de organizare de evenimente. Doar funcționari din primărie și ceva voluntari.

Nu am avut buget dedicat pentru publicitate, pentru că în mintea noastră evenimentul era dedicat comunității Sectorului 6.

Dimineața și la prânz aveam atelierele cu dovleci iar pe seară așteptam tinerii. Și a urmat nebunia. Așteptam în jur de 15.000 – 20.000 de participanți pe parcursul a trei zile, au fost peste 80.000.

Am stat cu inima cât un purice cu ochii pe contorul (cameră cu un soft care număra participanții) și eram pregătiți să oprim accesul dacă insula devenea neîncăpătoare.

Miile de dovlecii s-au terminat în prima zi. Am plecat iarăși după alții.

Foarte mulți, mai ales cei care soseau pana în ora 19.00, erau încântați de organizare și atmosferă. Alții, câțiva, s-au arătat nemulțumiți de organizare. De înțeles, dar ei nu știau că erau de patru sau de cinci ori mai mulți participanți decât am prefigurat. Noi eram bine pregătiți, dar pentru mai puțini.

Presiunea pe organizatori, pe colegii mei, pe vendori, pe forțele de ordine și pe firma de pază, a fost mare. Până la urma totul a fost bine, atmosfera a fost fabuloasă, participanții au fost la înălțime iar costumele lor au crescut imens calitatea festivalului.

Rezultatul? Am făcut cu sub 100.000 de euro (peste banii de la vendori) un festival cu peste 80.000 de participanți. Probabil, cel mai eficient festival din România!

Cu această ocazie și noi am învățat enorm. Și despre potențialul pe care îl au evenimentele bine pregătite, dar și despre cum să ne organizăm mai bine pentru viitor!”, a precizat primarul liberal al Sectorului 6.

 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPNL Arad: Eurodeputații PPE vin în vizită de lucru la proiectele cu finanțare europeană ale municipiului
Articolul următorPreşedintele Senatului Nicolae Ciucă: vizită de lucru la Carei cu liberalii din Satu Mare