Senatorul PNL Liviu Brătescu şi-a anunţat, marţi seara, intenţia de a demisiona din partid, nemulţumit fiindcă se află pe locul patru pe lista candidaţilor la Camera Deputaţilor.

Senatorul Liviu Brătescu şi-a făcut publică intenţia prin intermediul reţelelor de socializare, unde susţine că lista propusă de conducerea PNL Iaşi “nu are la bază criterii transparente şi corecte de întocmire”.

“Nu mi-am închipuit niciodată că, după 25 de ani în PNL, voi fi nevoit să plec. Toată tinereţea şi apoi viaţa de om matur mi le-am dedicat în foarte mare măsură celor două mari pasiuni, istoria şi politica. Nu vă vorbesc acum despre istorie. Vă vorbesc despre implicarea în viaţa comunităţii, în munca la proiecte, în participarea la luptele electorale. Vorbesc despre ani şi ani de zile de implicare şi care m-au făcut totuşi ca astăzi să mă aştept la o evaluare corectă a activităţii mele. Nu pot fi de acord cu lista propusă de conducerea PNL Iaşi pentru că nu are la bază criterii transparente şi corecte de întocmire”, menţionează senatorul Liviu Brătescu pe pagina sa de Facebook.

El afirmă că a avut cu colegii săi multe discuţii în această săptămână.

“Înlocuirea mea de pe lista de la senat şi apoi poziţia care mi-a fost propusă de actuala conducere a filialei îmi transmite clar mesajul că nu mai este nevoie de Liviu Brătescu în PNL. Nici nu mi-aş putea găsi un astfel de loc într-o politică unde cumătria e criteriul de promovare pe lista de parlamentare. Îmi place să mă implic, să construiesc proiecte bune şi necesare, mi-a plăcut mereu. Prin toată activitatea mea am promovat valorile, onoare, bunul simţ dar mai ales profesionalism în politică, am făcut-o tot timpul şi îmi place să cred că am făcut acest lucru chiar prin exemplu personal. (…) În aceste condiţii am refuzat propunerea conducerii filialei Iaşi de a ocupa locul patru la Camera Deputaţilor pe o listă în care nu cred. Sunt astfel nevoit după 25 de ani de politică liberală, să îmi anunţ demisia din Partidul Naţional Liberal Iaşi”, subliniază senatorul PNL Liviu Brătescu.

Acesta a adăugat că va reflecta în aceste zile cu privire la viitorul său politic.

“Mă consider un liberal liber”, conchide acesta.

Menţionăm că PNL Iaşi nu a făcut publică lista candidaţilor pentru viitorul Parlament. 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentPARTIDUL GERMAN DE EXTREMĂ DREAPTA AFD CÂȘTIGĂ ALEGERILE REGIONALE ÎN TURINGIA ȘI SAXONIA
Articolul următorMAI, TRANSFORMARE DIGITALĂ ÎN MANDATUL LUI CĂTĂLIN PREDOIU. SERVICII DIGITALE PENTRU SIMPLIFICAREA ACTIVITĂȚII ȘI A SERVICIILOR ELECTRONICE DESTINATE CETĂȚENILOR