Senatorul PNL Vlad Mircea Pufu anunță, într-o postare pe Facebook în care vorbește despre Spitalul Râmnic, că întregul sistem medical buzoian este în prag de colaps.
“Spitalul Râmnic, aproape un cabinet medical
Oare pe primarul Sorin Cârjan îl interesează ca râmnicenii să aibă un spital funcțional sau îl dorește tranformat într-un simplu cabinet medical? Întreb pentru un prieten râmnicean.
Să ne amintim că unitatea este în directa sa subordonare. Ce se întâmplă azi la spitalul pe care îl gestionează poate duce la prăbușirea întregului sistem sanitar buzoian.
Situația e îngrijorătoare și se prezintă în felul următor:
Spitalul Municipal Rm. Sărat se confruntă cu un deficit mare de medici specialiști. Nu are nici un medic din specialitățile radiolog și neonatolog, pentru ATI există doar o jumătate de normă, iar alte secții și compartimente au la rândul lor deficit de specialiști. Afectată este inclusiv secția chirurgie, pentru că în lipsa unui medic ATI nu se poate realiza nici o intervenție chirurgicală.
Direcția de Sănătate Publică s-a sesizat și, cu sprijinul Instituției Prefectului, a fost perfectat un protocol de colaborare cu Spitalul Județean de Urgență Buzău. Acesta a fost însă prost înțeles de conducerea Spitalului Municipal Rm. Sărat, care a ajuns să trimită la Buzău un număr mare de pacienți, inclusiv bolnavi care puteau fi tratați la Râmnic.
Consecințele sunt de-a dreptul dezastruoase pentru Spitalul Județean Buzău, ai cărui medici au ajuns să fie epuizați din cauza numărului prea mare de pacienți pe care îi au de tratat. Într-o adresă semnată de conducerea SJU Buzău, se arată situația gravă în care a ajuns unitatea din cauza a ceea ce se întâmplă la Râmnicu Sărat: activitatea la UPU a ajuns să fie blocată, timpii de așteptare pentru ceilalți pacienți au crescut, iar mulți medici au anunțat deja că nu mai vor să facă gărzi, din cauza suprasolicitării.Asta în timp ce la Rm. Sărat spitalul este adus la stadiul de cabinet medical de lipsa de implicare a primarului Cârjan!
Conducerea SJU Buzău cere soluții pentru ca spitalul de la Rm. Sărat să funcționeze în condiții normale ori ca unele secții să fie desființate și preluate, cu tot cu personal, de unitatea sanitară din Buzău.
Mie îmi place când pesediștii se încaieră între ei, dar nu atunci când o fac pe spatele oamenilor.
Personal consider că Spitalul Municipal Rm. Sărat trebuie să funcționeze normal, pentru a asigura un act medical de calitate pentru pacienții săi, nu să joace ping-pong cu bolnavii! Nevoia oamenilor din zona Râmnicului de a avea un spital în apropiere este reală, vitală și e timpul ca primarul Sorin Cârjan și directorul medical, manager de facto al Spitalului Municipal Rm. Sărat, să ia măsuri și să facă dovada implicării pentru comunitate.
Prin dialog, cei doi pot ajunge la o soluție, care să dea dovada competențelor unei echipe. Pentru că până la urmă despre asta este vorba: primarul și managerul trebuie să fie o echipă.
Nu vreau ca această postare să fie interpretată politic. Tocmai de aceea vă dau și un exemplu de bune practici tot din zona administrației PSD. Luați spre comparație echipa primar – manager de spital de la Smeeni. Acolo se demonstrează că unde există oameni gospodari și pricepuți, se poate! La spitalul din Smeeni vom merge, probabil, cu toții, în scurt timp dacă nu se găsește rezolvarea acestei situații de criză”, scrie senatorul pe Facebook.
Sursa: Realitatea Din PNL