MIPE a lansat în consultare publică Ghidurile Solicitantului pentru trei apeluri de proiecte finanţate prin Programul Operaţional Capital Uman (POCU), care sunt menite să sprijine accesul pe piaţa muncii pentru anumite categorii vulnerabile. Apelurile au următoarele obiective: sprijinirea calificării profesionale pentru meserii de bază; integrarea persoanelor vulnerabile pe piaţa muncii.
“Nu este o noutate că România se confruntă cu mari provocări pe piaţa muncii, în ceea ce priveşte atât ocuparea, cât şi combaterea sărăciei. Pregătim apeluri de proiecte care vor reprezenta o sursă importantă de investiţii în acest sens. Mai concret, ele vor ajuta românii să îşi găsească un loc de muncă, va sprijini perpetuarea meseriilor de bază şi va susţine perfecţionarea serviciilor sociale şi a instituţiilor de pe piaţa muncii. Se acordă o atenţie deosebită tineretului, minorităţilor şi populaţiei rurale”, a transmis ministrul Marcel Boloş.
Unul dintre apelurile de proiecte vizează “Îmbunătăţirea nivelului de competenţe profesionale şi creşterea gradului de ocupare a şomerilor şi persoanelor inactive în corelare cu nevoile pieţei muncii” şi dispune de o alocare financiară de 60 de milioane de euro, cu o valoare maximă a proiectului de 1 milion de euro.
Calendarul acestui apel de proiecte a fost aprobat miercuri, în şedinţa de Guvern. Apelul va fi lansat în data de 20 septembrie, cererile urmând a fi depuse între 20 septembrie şi 20 octombrie, iar contractarea proiectelor fiind programată pentru perioada 5 – 30 decembrie.
Grupul ţintă cuprinde aproximativ 6.000 de beneficiari, şomeri şi persoane inactive, cu accent pe şomerii de lungă durată, lucrătorii vârstnici (55-64 ani), persoanele cu dizabilităţi, persoanele cu nivel redus de educaţie.
Programele de formare ţin cont de nevoile pieţei muncii şi vizează derularea de programe de formare necesare angajatorilor ce activează în unul din următoarele sectoare economice: turism şi ecoturism, textile şi pielărie, lemn şi mobilă, construcţii, industrie auto şi componente, procesarea alimentelor şi a băuturilor, sănătate şi produse farmaceutice, energie şi management de mediu, bioeconomie (agricultura, silvicultură, pescuit şi acvacultură), biofarmaceutică şi biotehnologii.
În cadrul acestor proiecte, sunt eligibile activităţi precum servicii de informare şi consiliere profesională, servicii de mediere a muncii, programe de formare profesională, evaluarea şi certificarea competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale.
Pot solicita finanţare furnizorii acreditaţi de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, furnizorii autorizaţi de formare profesională, centrele autorizate de evaluare şi certificare a competenţelor profesionale obţinute pe alte căi decât cele formale, universităţile, camerele de comerţ şi industrie, organizaţiile sindicale şi patronale, asociaţiile şi fundaţiile.
“Angajatorii care angajează persoane din grupul ţintă se pot adresa structurilor teritoriale ale ANOFM pentru a beneficia de subvenţiile acordate conform art. 85 Legea 76/2002, respectiv: angajatorii care încadrează în muncă, pe perioadă nedeterminată, şomeri în vârstă de peste 45 de ani, şomeri care sunt părinţi unici susţinători ai familiilor monoparentale, şomeri de lungă durată sau tineri NEET primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare persoană angajată din aceste categorii, o sumă în cuantum de 2.250 lei, cu obligaţia menţinerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puţin 18 luni”, se spune în comunicat.
Potrivit sursei citate, principalii factori care contribuie la păstrarea unor valori ridicate pentru rata şomajului în rândul tinerilor care nu sunt încadraţi în muncă şi nici nu urmează vreo formă de educaţie (NEETs) sunt: nivelul scăzut de educaţie şi pregătire a tinerilor la momentul tranziţiei spre piaţa muncii, neconcordanţa dintre calificările tinerilor şi abilităţile cerute de angajatori, impactul încă redus al schemelor de ucenicie şi al stagiilor profesionale, aşteptările ridicate ale tinerilor de la un loc de muncă (salariul, mediul de lucru, alte beneficii), oferta limitată de locuri de muncă.
În acest context, un alt set de măsuri stabileşte implementarea unor “Măsuri pentru tinerii NEET II – Subvenţionarea locurilor de muncă” şi beneficiază de o alocare de 7 milioane de euro. Proiectele se adresează tinerilor NEETs absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ, cu vârsta între 16-29 ani, cu domiciliul sau reşedinţa în regiunile Nord-Est, Nord-Vest, Vest, înregistraţi şi profilaţi de către Serviciul Public de Ocupare, cu accent pe tinerii NEET din mediul rural şi cei aparţinând minorităţii rome.
Prezentul apel de proiecte finanţează următoarele tipuri de acţiuni care se adresează grupului ţintă prevăzut în prezentul Ghid: subvenţionarea locurilor de muncă (acordarea subvenţiilor angajatorilor care angajează tineri NEETs din grupul ţintă); monitorizarea obligaţiilor asumate de angajator şi/sau tinerii NEET din grupul ţintă, ca urmare a intervenţiei şi sprijinului primit.
Angajatorii care încadrează în muncă, pe durată nedeterminată, absolvenţi ai unor instituţii de învăţământ, primesc lunar, pe o perioadă de 12 luni, pentru fiecare tânăr NEET absolvent, o sumă în cuantumul precizat de art. 80 din Legea nr. 76/2002, precizează comunicatul MIPE.
Cel de-al treilea apel de proiecte vizează “Stimularea mobilităţii şi subvenţionarea locurilor de muncă pentru şomeri şi persoane inactive, persoane de etnie romă, persoane din mediul rural” din regiunile mai puţin dezvoltate. El va finanţa măsuri de ocupare, stimularea angajatorilor prin acordarea de stimulente financiare (subvenţii) pentru a crea noi locuri de muncă sau a le ocupa pe cele existente cu persoane din grupurile vulnerabile, sprijinirea persoanelor care găsesc un loc de muncă într-o altă zonă/regiune să se adapteze la noul lor mediu, prin acordarea de prime de mobilitate (de instalare şi încadrare) şi de activare.
Finanţarea pentru acest tip de proiecte este de 50 milioane de euro.
Grupul ţintă pentru acest proiect cuprinde: şomeri şi persoane inactive, cu accent pe şomerii de lungă durată, lucrătorii vârstnici (55-64 ani), persoanele cu dizabilităţi, persoanele cu nivel redus de educaţie; cetăţeni români aparţinând minorităţii roma; persoanele din mediul rural în special cele din agricultura de subzistenţă şi semi-subzistenţă.
Acest apel finanţează următoarele tipuri de acţiuni: subvenţionarea locurilor de muncă (acordarea subvenţiilor angajatorilor care angajează persoane din grupul ţintă) – activitate obligatorie şi relevantă; monitorizarea obligaţiilor asumate de angajator şi/sau persoanele din grupul ţintă, ca urmare a intervenţiei şi sprijinului primit – activitate obligatorie şi relevantă.