Uniunea Europeană își respectă angajamentul luat de a fi aproape de Republica Moldova în criza gazelor și energiei
„Uniunea Europeană își respectă angajamentul luat de a fi aproape de Republica Moldova în criza gazelor și energiei. Miercuri, 15 decembrie, a fost semnat la Bruxelles, acordul de finanțare în valoare de 60 de milioane de euro. Programul de suport bugetar completează pachetul UE de redresare economică pentru Republica Moldova în valoare de până la 600 de milioane euro, care urmează a fi implementat în următorii trei ani. Trebuie spus că cele 60 de milioane de euro vin în sprijinul Planului național de acțiuni privind criza energetică, scopul principal fiind atenuarea impactului socio-economic ca urmare a creșterii preturilor la gazele naturale.
În ultimele luni, Federația Rusă a amenințat în repetate rânduri Republica Moldova, iar Uniunea Europeană s-a dovedit a fi alături de partenerii și vecinii noștri. Acordul de finanțare semnat la Bruxelles arată, încă o dată, că Uniunea Europeană este partenerul de încredere pentru Republica Moldova”, a transmis europarlamentarul Gheorghe FALCĂ.
Documentul a fost semnat de Olivér Várhelyi, comisar european pentru vecinătate și extindere, și de viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene Nicu Popescu, în prezența președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, și a președintelui Comisiei Europene, Ursula Von Der Leyen.
Sursa: Realitatea Din PNL