Ședință la Palatul Victoria | Este aprobat Contractul de finanțare cu BEI pentru investiții rutiere - Decizii majore pentru România

Ședință la Palatul Victoria | Este aprobat Contractul de finanțare cu BEI pentru investiții rutiere - Decizii majore pentru România
Guvernul se reunește miercuri, în ședință, de la ora 11:00, la Palatul Victoria.
Guvernul se reunește miercuri, în ședință, de la ora 11:00, la Palatul Victoria.
Printre proiectele de pe masa Guvernului se află, pentru aprobare, și Contractul de finanțare cu Banca Europeană de Investiții privind investiții prioritare în domeniul siguranței rutiere. Contractul a fost semnat la București, la 15 decembrie 2022, și la Luxemburg, la 19 decembrie 2022. Proiectul se va finaliza în 2027, data finală de disponibilizare a împrumutului fiind de până la 60 de luni de la data semnării contractului de finanțare.
Pe agendă este și un proiect de ordonanță de guvern privind calitatea apei destinată consumului uman, precum și o lege pentru modificarea și completarea legii 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular
Guvernul urmează să modifice, printr-un proiect de ordonanță, și mai multe articole din OUG 41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcții, fiind vizată inclusiv procedura de excepție de desființare a construcțiilor executate ilegal.
De asemenea, spre aprobare este și un proiect de OUG ce stabilește destinația unor sume restituite în contul Fondului de Dezvoltare și Investiții, și anume sumele ce reprezintă „avansul primit pentru lucrări nerecepționate” se fac venit la bugetul de stat.
Un alt proiect de hotărâre de guvern, inițiat de MAI urmează să stabilească plafonul maxim al cheltuielilor privind locuința de serviciu, cheltuielilor de cazare și deplasare a prefecților și subprefecților, aferente anului 2023, la 18.000 lei, respectiv 1.500 lei lunar.
LISTA proiectelor de acte normative incluse pe ordinea de zi a ședinței de Guvern de miercuri, 18 ianuarie 2023
I. PROIECTE DE LEGI
1. PROIECT DE LEGE pentru aprobarea Contractului de finanțare - Investiții prioritare în domeniul siguranței rutiere în România - dintre România și Banca Europeană de Investiții, semnat la București la 15 decembrie 2022 și la Luxemburg la 19 decembrie 2022
2. PROIECT DE LEGE pentru modificarea art. I pct.2 și a art. II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 63/2008 pentru completarea Ordonanței Guvernului nr. 41/1994 privind autorizarea plății cotizațiilor la organizațiile internaționale interguvernamentale la care România este parte, precum și pentru aprobarea plății cotizației anuale de participare a Consiliului Superior al Magistraturii la Rețeaua Europeană a Consiliilor Judiciare -(RECJ) și pentru îndeplinirea obligațiilor care decurg din calitatea de membru a Institutului Național al Magistraturii la Rețeaua Europeană de Formare, Judiciară (EJTN)
3. PROIECT DE LEGE pentru modificarea și completarea Legii nr. 329/2003 privind exercitarea profesiei de detectiv particular
II. PROIECTE DE ORDONANȚE
1. PROIECT DE ORDONANȚĂ privind calitatea apei destinată consumului uman
2. PROIECT DE ORDONANȚĂ pentru modificarea articolelor 2-4 ale Ordonanței de urgență a Guvernului nr.41/2010 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei în construcții
3. PROIECT DE ORDONANȚĂ privind stabilirea destinației unor sume restituite în contul Fondului de Dezvoltare și Investiții
III. PROIECTE DE HOTĂRÂRI DE GUVERN
1. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea și completarea art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 936/2020 pentru aprobarea cadrului general necesar în vederea implicării autorităților și instituțiilor din România în procesul de programare și negociere a fondurilor externe nerambursabile aferente perioadei deprogramare 2021-2027 și a cadrului instituțional de coordonare, gestionare și control al acestor fonduri
2. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenți obiectivului de investiții ,,Reparație capitală Pod pe DN 3B km O + 822 peste Canal la Călărași", județul Călărași
3. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea indicatorilor tehnico - economici aferenți obiectivului de investiții "Rețeaua de infrastructură integrată pentru zona orbitală București - Lărgire la 4 benzi DN 1A și măsuri de siguranță rutieră pentru sectorul cuprins între Centura București și intersecția cu șoseaua Chitila-Mogoșoaia", județul Ilfov
4. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții "Realizare conexiune feroviară cu Aeroportul Internațional Traian Vuia Timișoara" lucrare de utilitate publică de interes național
5. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru stabilirea plafonului maxim al cheltuielilor privind locuința de serviciu, cheltuielilor de cazare și deplasare a prefecților și subprefecților, aferente anului 2023
6. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a unor bunuri imobile aflate în domeptul public al statului și administrarea Secretariatului General al Guvernului pentru Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 430
7. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a unor bunuri imobile aflate în domeniul public al statului și administrarea Secretariatului General al Guvernului pentru Administrația Națională a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale - Unitatea Teritorială 350
8. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea scoaterii din rezervele de stat a unor cantități de produse și acordarea acestora ca ajutoare umanitare interne de urgență, cu titlu gratuit, Instituției Prefectului din județele Buzău, Dolj și Timiș pentru protecția populației afectate de incendii și pentru protecția populației în contextul persistenței unor efecte pandemice
9. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind scoaterea din rezervele de stat și acordarea de către România a unui ajutor umanitar extern de urgență, cu titlu gratuit, pentru Ucraina, în vederea asigurării protecției populației în contextul conflictului din Ucraina
10. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea valorilor de inventar și a caracteristicilor tehnice ale unor bunuri înscrise în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și aflate în administrarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale - Agenția Județeană pentru Plăți și Inspecție Socială Galați
11. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru reaprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții ,,Sală de sport competițională de nivel internațional, Bază sportivă Turda"
12. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind recunoașterea Asociației Agențiilor pentru Dezvoltare Regională din România ROREG ca fiind de utilitate publică
13. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea stemei orașului Techirghiol, județul Constanța
14. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea stemei comunei Bălănești, județul Gorj
15. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind înscrierea unor bunuri imobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestora în administrarea Teatrului Național ,,Mihai Eminescu" din Timișoara, precum și modificarea descrierii tehnice și actualizarea valorii de inventar a unui bun imobil aflat în domeniul public al statului și în administrarea Teatrului Național ,,Mihai Eminescu" din Timișoara
16. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind transmiterea unei părți din imobilul 3192 aflat în domeniul public al statului din administrarea Ministerului Apărării Naționale în administrarea Ministerului Culturii pentru Opera Națională Română din Cluj-Napoca, și modificarea anexelor nr. 4 și nr. 6 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
17. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind aprobarea unor modificări în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, trecerea unor părți de imobile aflate în administrarea Ministerului Apărării Naționale, constituite din construcții situate în județele Buzău, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Mureș și municipiul București din domeniul public al statului în domeniul privat al acestuia, în vederea scoaterii din funcțiune și casării, și modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
18. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind darea în folosința gratuită a Asociației Militarilor Veterani și Veteranilor cu Dizabilități ,,Sfântul Mare Mucenic Dimitrie lzvorâtorul de Mir", pe o perioadă de 20 de ani, a unor părți din imobilele 497 și 1191 aflate în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Apărării Naționale, și modificarea anexei nr. 4 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
19. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea și completarea unor hotărâri ale Guvernului, precum și pentru modificarea datelor de identificare și actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri aflate în domeniul public al statului și în administrarea unor instituții publice din subordinea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale
20. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorilor de inventar ale unor bunuri mobile din domeniul public al statului aflate în administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor și înscrierea unor bunuri mobile în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului și darea acestora în administrarea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor
21. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Actului adițional nr. 1, semnat la Bruxelles în data de 30 decembrie 2021, la Acordul încheiat între Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor din România și EUROCONTROL privind accesul la datele și informațiile conținute în Instrumentul de sprijin pentru implementarea schemei de comercializare a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră (EU ETS – Suport Facility), semnat la Bruxelles în data de 11 februarie 2021 șila București în data de 30 martie 2021
22. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind organizarea, funcționarea și repartizarea numărului de posturi pentru Garda Forestieră Națională și Gărzile forestiere
23. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea descrierii tehnice și a valorii de inventar a unor drumuri forestiere, precum și trecerea, cu titlu gratuit, a acestora și a terenurilor aferente, din domeniul public al statului și din administrarea Regiei Naționale a Pădurilor-Romsilva în domeniul public al comunei Bicazu Ardelean, județul Neamț
24. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 136/2016 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev și stabilirea finanțării de bază de la bugetul de stat, din sume defalcate din TVA prin bugetele locale, pe baza costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev, pentru toți preșcolarii și elevii din învățământul general obligatoriu particular și confesional acreditat, precum și pentru cei din învățământul profesional și liceal acreditat, particular și confesional
25. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 72/2013 privind aprobarea normelor metodologice pentru determinarea costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev și stabilirea finanțării de bază a unităților de învățământ preuniversitar de stat, care se asigură din bugetul de stat, din sume defalcate din T.V.A. prin bugetele locale, pe baza costului standard per antepreșcolar/preșcolar/elev
26. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind darea în administrarea Ministerului Educației prin Inspectoratul Școlar Județean Maramureș - Clubul Sportiv Școlar Baia Sprie a unor imobile, construcție și terenuri
27. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea Strategiei naționale privind educația pentru mediu și schimbări climatice 2023-2030
28. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru aprobarea plății contribuției financiare restante a României pentru anul 2021 și pentru anul 2022 și plății primei tranșe a contribuției financiare a României pentru anul 2023 la programele opționale ale Agenției Spațiale Europene (ESA)
29. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN privind actualizarea valorii de inventar a unor bunuri din domeniul public al statului și în administrarea Biroului Român de Metrologie Legală aflat în subordinea Ministerului Economiei și pentru modificarea anexei nr. 7 la Hotărârea Guvernului nr.1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului
30. PROIECT DE HOTĂRÂRE DE GUVERN pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.316/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Energiei
IV. ANALIZE
1. ANALIZA referitoare la PROIECTUL de ORDONANȚĂ pentru modificarea Legii nr. 212/2022 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor
V. MEMORANDUMURI
1. MEMORANDUM cu tema: Încadrarea schemei de ajutor de minimis aferente participării întreprinderilor cu activitate de turism la manifestările expoziționale, în pavilioanele naționale, standurile specializate ori miniexpozițiile la care participă în străinătate Ministerul Antreprenoriatului și Turismului în politicile fiscal bugetare și financiare ale statului român
2. MEMORANDUM cu tema: Încadrarea ajutorului de stat regional ad-hoc solicitat de NOKIAN TYRES PLC pentru realizarea unui proiect de investiții, constând în construirea unei noi fabrici de producție de anvelope în Oradea, județul Bihor în politicile economico-bugetare și financiare ale statului român
VI. NOTE
1. NOTĂ privind transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Comunei Teaca, județul Bistrița-Năsăud, în scopul adoptării de către acesta a unei hotărâri privind trecerea unui imobil din domeniul public al comunei Teaca în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Inspectoratul pentru Situații de Urgență ,,Bistrița" al județului Bistrița-Năsăud (U.M. 0177), pentru a fi construit un sediu în care să funcționeze subunitatea de pompieri din localitatea Teaca
2. NOTĂ privind transmiterea unei cereri către Consiliul Local al Municipiului București, în scopul adoptării de către acesta a unei hotărâri privind trecerea unei construcții din domeniul public al Municipiului București în domeniul public al statului, în vederea dării în administrarea Ministerului Afacerilor Interne prin Direcția Generală de Poliție a Municipiului București
3. NOTĂ privind litigiile generate de aplicarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare, prorogarea unor termene, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative
VII. INFORMĂRI
1. INFORMARE cu privire la Planul Anual de Lucru al Guvernului și activitatea Consiliului Consultativ pentru Evaluarea Impactului Actelor Normative
2. INFORMARE privind îndeplinirea sarcinii care vizează transferul rețelei sanitare aparținând MTI
3. INFORMARE cu privire la desfășurarea activităților din cadrul raporturilor constituționale între Guvern și Parlament, în perioada 1 ianuarie - 31 decembrie 2022
VIII. PUNCTE DE VEDERE
1. PUNCT DE VEDERE cu privire la 35 inițiative legislative
NOTĂ: Proiectele de acte normative și documentele de politici publice incluse pe agendă pot fi modificate în urma dezbaterilor din cadrul ședinței Guvernului României. Proiectele de acte normative pot fi consultate la adresa: https://bit.ly/3iDjYDi
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News

























