Consilierul premierului pe probleme economice, Tănase Stamule, a lansat un atac dur la adresa PSD care a criticat planul de relansare economică pregătit de liberal, susținând că social-democrații nu văd dincolo de lupta politică interesul național. Reprezentatul liberal a ironizat declarațiile președintelui PSD, Marcel Ciolacu, potrivit căruia PNL ar fi copiat din programul de guvernare al social-democraților și a acuzat PSD că cel mai tare se teme de o clasă de mijloc independentă financiar care nu ar mai fi, astfel, sensibilă la pomenile electorale.
Liderul PSD a acuzat PNL că a preluat în programul de relansare economică care va fi prezentat azi multe din proiectele incluse în programul său de guvernare ? A plagiat PNL ?
Plagiat?! Asta este specializarea PSD. La așa ceva nu îi intrece nimeni, o știe toată țara. Ca să construiești autostrăzi, spitale regionale, un sistem național de irigații nu trebuie să copiezi pe nimeni. Este evident că aceste lucruri lipsesc României de 30 de ani și asta este, printre altele, una din cauzele subdezvoltării anumitor regiuni din România. Că PSD a trecut aceste obiective și în programele lor de guvernare, tot ce-i posibil, dar una este să promiți pe hârtie lucruri pe care nu le faci și alta este să le realizezi. Noi vom îndeplini aceste obiective.
Liderul PSD mai spune că ați reevaluat și proiectul PSD referitor la constituirea Fondului național de investiții. Cum comentați ?
Ce ar fi de comentat ? PSD urmărea prin constituirea respectivului Fond să pună sub control politic cele mai importante și profitabile companii românești cu capital majoritar de stat. Un partid care una zice ziua și altfel reglementează noaptea nu poate fi creditat cu intenția de a dori dezvoltarea economică a țării. Vedem foarte bine ce se întâmplă în județele conduse de ani buni de pesediști: aproape fără excepție sunt cel mai puțin dezvoltate. Partidul Social Democrat fuge cel mai tare de o clasă de mijloc independentă, refuzând să atragă investiții, să aducă companii mari. Nu au niciun inters ca oamenii să devină independenți financiar, pentru că astfel aceștia nu ar mai depinde de pomenile sociale pe care ei le dau. Fondul gândit de PSD nu avea nicio legătură cu proiectul liberal. Premierul Orban a declarat că un fond de investiții ar fi potrivit pentru România, un fond care să plece cu o capitalizare inițială de la stat și care să fie ulterior listat pe bursă. Un astfel de instrument poate contribui la dezvoltarea anumitor domenii de activitate, dar el nu trebuie în niciun caz să slăbească puterea companiilor românești care merg bine în prezent, așa cum planifica PSD”.
Președintele PSD v-a acuzat și că programul IMM Invest a fost prost conceput. Cum comentați ?
Nici măcar nu ar trebui să comentez. IMM Invest Romania este cel mai important program de susținere a firmelor din ultimii 30 de ani din România. Mi se pare jenant ca un lider de partid, fie el și de opoziție, să critice un program care este menit să susțină chiar firmele mici și mijlocii care reprezintă undeva spre nouăzeci și ceva la sută din economia românească și care angajează peste 60 la sută dintre salariații acestei țări. Ce nu înțelege acest domn este că programul nu este gândit să fie o pomană, cum vrea PSD, ci o sursă de susținere a firmelor care au proiecte de dezvoltare în această țară. Până acum au fost acordate credite în valoare de 8,5 miliarde de lei și probabil că plafonul de 15 miliarde lei se va încheia până la începutul toamnei, urmând să fie suplimentat. Păcat că PSD nu vede dincolo de lupta politică interesul național.