Ministrul Sănătății a declarat, luni seară, în exclusivitate la emisiunea “Legile Puterii” de la Realitatea Plus, că noile cazuri de infecție cu COVID-19 arată că țara noastră se află pe „o cocoașă” în evoluția pandemiei. Nelu Tătaru a acuzat că „unii bagatelizează munca de 3 luni” în ceea ce privește măsurile de protecție.

“Ne-am oprit pe parcursul pantei descendente și, în acest moment, mai facem o cocoașă, ca să spun așa, dată de cazurile noi, după trei perioade de relaxare, după momente în care, după cum am putut vedea cu toții, o mare parte a populației nu respectă aceste reguli de distanțare fizică, dar și o mare parte a celor care contestă, bagatelizând munca de 3 luni de zile a corpului medical.

Suntem într-o perioadă de creștere, suntem pe o pantă ascendentă, dar cu o creștere comunitară accentuată, nu exponențială, creștere pe care ne-am asumat-o când am decis relaxarea”, a declarat Nelu Tătaru, la Realitatea Plus.

Sursa: Realitatea de Bucuresti

Articolul precedentMinistrul Sănătății, la “Legile Puterii”: Cred că politicul a venit prea repede peste medical. Ne grăbim să ajungem la urne
Articolul următorMinistrul Sănătății anunță că va da marți ordin pentru ca pacienții asimptomatici să poată fi externați în termen de 10 zile