Rusia a fost avertizată să nu conteze pe „uzura” ţărilor europene care sprijină Ucraina, în timpul întâlnirii de la Kiev a miniştrilor de externe ai UE.

Întâlnirea miniştrilor UE are loc, în premieră, în afara blocului comunitar şi se desfăşoară la doar o zi după ce suplimentarea finanţării militare pentru Ucraina a fost lăsată în afara unui acord bugetar american.

Şeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a descris războiul din Ucraina drept o „criză existenţială””.

„Poate că nu se vede aşa pentru toată lumea, dar pentru noi, europenii, permiteţi-mi să o repet: este o ameninţare existenţială. Şi de aceea trebuie să vă sprijinim în continuare şi să discutăm cu aliaţii şi prietenii noştri americani pentru ca aceştia să vă sprijine în continuare”, a

În plus, ministrul francez de externe, Catherine Colonna, a descris întâlnirea de luni ca o „demonstraţie a sprijinului nostru hotărât şi de durată pentru Ucraina, până când va câştiga””.

„Este, de asemenea, un mesaj pentru Rusia că nu ar trebui să conteze pe oboseala noastră. Vom fi acolo mult timp”, a precizat Catherine Colonna.

UE a anunţat deja mai mult de 70 de miliarde de euro pentru asistenţa militară şi civilă în Ucraina. Ajutorul urmează să fie distribuit în următorii ani.

 

Sursa: Newsinn

Articolul precedentMarcel Boloş, despre plăţile în numerar: „Sunt sursa plăţilor la negru. Ne aşteptăm să avem şi impact bugetar suplimentar”
Articolul următorMinistrul Energiei, Sebastian Burduja, are vești bune pe Valea Jiului: „Se vede lumina de la capătul tunelului”