UN CONSILIER PNL A MURIT ÎN TIMPUL ŞEDINŢEI DE CONSILIU, ÎN COMUNA BĂNIŢA, HUNEDOARA

UN CONSILIER PNL A MURIT ÎN TIMPUL ŞEDINŢEI DE CONSILIU, ÎN COMUNA BĂNIŢA, HUNEDOARA
Un consilier local PNL din comuna Bănița, județul Hunedoara, a decedat luni în timpul ședinței de consiliu local, chiar în momentul în care era propus pentru funcția de viceprimar.
Un consilier local PNL din comuna Bănița, județul Hunedoara, a decedat luni în timpul ședinței de consiliu local, chiar în momentul în care era propus pentru funcția de viceprimar. Vasile Ungur, în vârstă de 64 de ani, s-ar fi supărat, potrivit primarului comunei, Petru Marc, în momentul în care un consilier PSD l-a propus pentru această funcție.
"Decanul nostru de vârstă a făcut infarct. Am chemat salvarea, dar nu s-a mai putut face nimic", a declarat primarul Petru Marc.
Filiala PNL Hunedoara a transmis un mesaj de condoleanțe pe pagina de Facebook: ”Cu multă tristețe anunțăm trecerea la cele veșnice a consilierului local PNL din comuna Bănița UNGUR VASILE (64 de ani), vicepreședinte al Organizației PNL Bănița. Ne exprimăm regretul profund faţă de această pierdere prematură şi transmitem sincere condoleanţe familiei îndurerate. Dumnezeu să îl odihnească în pace!”.
Sursa: Newsinn
Citește și:
- 08:09 - Ciucu anunță că Bucureștiul riscă falimentul în aprilie și acuză „destrăbălarea bugetară” a Guvernului Ciolacu
- 17:47 - Consilierii PSD susțin proiectele de dezvoltare ale Capitalei și cer timp suplimentar pentru pregătirea hotărârilor CGMB
- 08:12 - Zi crucială pentru Guvernul Bolojan: PSD și Coaliția se reunesc în ședințe decisive
- 21:42 - George Simion, de la Washington: „România nu mai este o democrație. Suntem aici pentru a demasca lovitura de stat”
Urmărește știrile Realitatea din PNL și pe Google News










