Revelații privind presiuni politice în cadrul PNL Argeș. Mesajul intern al prefectului stârnește controverse.

Ordin de zi pe unitate la PNL Argeș! Asta reiese dintr-un mesaj intern ultimativ dat pe un grup de whatsapp și scăpat apoi în spațiul public. Din greșeală sau de un spion infiltrat, aproape că nu mai contează. Ideea e că replica prefectului în scandalul deja național cu Consiliul Județean Argeș (pe tema atacării unei hotărâri în contencios prin care practic s-au blocat investițiile nu doar din sănătate, ci și de la primării) ”trebuie preluată și apoi distribuită de fiecare dintre dumneavoastră pe profilul personal /pagină de Facebook. Mâine se va face și o verificare. Vă mulțumesc!”. Dincolo de faptul că trădează o anume disperare față de situația prefectului care singur și-a băgat capul în ceaunul cu apă fiartă (fiindcă Dragoș Predescu putea ataca doar cele două anexe cu alocările de fonduri, nu hotarârea de CJ în integralitatea ei), mesajul arată lipsa de respect față de viața privată a liberalilor cărora le este adresat. Și spunem asta fiindcă din mesaj reiese că vor fi verificați (iar asta sună ca o amenințare!) dacă au preluat mesajul prefectului „pe profilul personal/pagina de Facebook”. Ceea ce nu e tocmai ok, ba chiar denotă un fel de feudalism târziu. Fiindcă există și membri PNL care nu fac politică pe contul personal de FB, ci preferă să posteze poze cu copii, cu flori, din vacanțe sau de la diverse aniversări, zile de naștere etc. Or, un mesaj politico-admnistrativ pe care ei sunt obligați, sub sancțiunea verificării, să-l preia cam seamănă a intruziune în viața privată. Să sperăm că a fost doar o scăpare și că liberalilor care nu au preluat mesajul nu li se va arăta ușa partidului. Dincolo de gafa cu nuanța inabil ultimativă, mesajul/dreptul la replică al prefectului conține totuși o informație interesantă și care trebuie verificată de presă. Anume că achiziția pe SICAP a sistemului necesar angiografului a fost făcută de către Consiliul Județean încă de pe 11 iulie a.c., atenție!, cu termen de livrare în 48 de ore. Iar prefectul a atacat hotărârea de CJ pe 16 iulie, când aparatul hemodinamic necesar angiografului trebuia să se afle de trei zile în custodia Spitalului Județean. Așadar, e necesară o explicație foarte solidă. Poate că sunt factori obiectivi care au blocat/întârziat achiziția și pe care nu-i cunoaștem acum. Însă dacă e vorba doar de incompetență, cu mult sos politic, atunci cineva trebuie să răspundă. Altfel, rămâne cum am stabilit. Dragi șefi liberali, respectați-vă membrii și nu le încălcați viața privată, cerându-le să preia pe contul personal mesajele panicate (sau nu) ale prefectului Dragoș Predescu. (ELECTRO-CUTARE) Citește și Deputatul Mihalcea, avertisment către prefect: “Dragoș Predescu, trezește-te, copile!” Citește și Prefectul Dragoș Predescu: „Îi acuz pe șefii CJ că nu au spus adevărul despre angiograf”

Sursa: Realitatea de Arges

Articolul precedentMINISTRUL ENERGIEI, ANUNȚ DESPRE PREȚURI. CE SCHEMĂ PREGĂTEȘTE PENTRU ROMÂNII VULNERABILI
Articolul următorALINA GORGHIU SUSȚINE VICTIMELE HĂRȚUIRII SEXUALE