Partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot începe, din 20 iulie, acţiunile de colectare a listelor de susţinători ai candidaturilor pentru consilii locale, consilii judeţene, primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al Capitalei, informează Agerpres.

Autoritatea Electorală Permanentă a anunţat vineri reperele calendaristice ale perioadei electorale pentru alegerile locale din acest an, după promulgarea legii privind stabilirea datei alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, precum şi a unor măsuri pentru buna organizare şi desfăşurare a acestora de către preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit AEP, prin Legea nr. 135/2020 a fost stabilită data de 27 septembrie ca dată a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, scrie Agerpres.

De la data intrării în vigoare a acestei legi, respectiv de la data de 20 iulie, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale, alianţele politice, alianţele electorale şi candidaţii independenţi pot demara acţiunile de colectare a listelor de susţinători ai candidaturilor pentru consilii locale, consilii judeţene, primari, preşedinţi ai consiliilor judeţene, Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti, precizează AEP, într-un comunicat transmis AGERPRES.

Perioada de înregistrare a alianţelor electorale este 7 – 11 august, iar depunerea candidaturilor se va putea face între 7 şi 18 august.

Campania electorală va începe în data de 28 august şi se va încheia pe 26 septembrie, la ora 7,00.

Pe 31 iulie, va avea loc desemnarea judecătorilor din Biroul Electoral Central, iar pe 2 august se va completa BEC cu preşedintele şi vicepreşedinţii Autorităţii Electorale Permanente, cu câte un reprezentant al fiecărui partid politic care are ca membri cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi sau care au obţinut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior, precum şi cu un reprezentant al grupului parlamentar al minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor în numele organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale reprezentate în acest grup.

Mai multe detalii privind termenele şi acţiunile din cuprinsul perioadei electorale pot fi găsite în Programul calendaristic pentru realizarea acţiunilor necesare organizării şi desfăşurării în bune condiţii a alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale din anul 2020, care poate fi consultat pe site-ul www.roaep.ro la secţiunea Legislaţie electorală/Transparenţă decizională accesând următorul link: https://www.roaep.ro/legislatie/wp-content/uploads/2020/07/HG-calendar-alegeri-locale.pdf, menţionează sursa citată.

”Reamintim că desfăşurarea în bune condiţii a operaţiunilor electorale depinde de respectarea de către formaţiunile politice, candidaţi şi alegători a tuturor normelor de protecţie sanitară impuse de autorităţile medicale competente”, subliniază AEP.

Articolul precedentFenechiu: PSD a avut grijă să introducă o serie de originalităţi în proiectul privind carantina, care vor da de furcă
Articolul următorMinistrul Cîțu: Eurostat confirmă – Rata inflaţiei a scăzut în guvernarea liberală şi vă mai scădea