Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, a fost prezent joi în Argeș, unde s-a întâlnit cu prefectul, oficialități locale și parlamentarii județului.

Ministrul a vizitat mai multe obiective de infrastructură din județ, precum Sala Polivalentă Pitești. Ministrul a semnat și contractul de finanțare pentru construirea noului cămin studențesc al Universității din Pitești.

„Am semnat, de asemenea, contractul de finanțare pentru construirea noului cămin studențesc al Universității din Pitești, o investiție de 15,6 milioane de lei, tot din bugetul Ministerului Dezvoltării. Contractul a fost semnat de directorul CNI și de antreprenor. Durata de contract a acestei investiții este 18 luni, din care 2  luni sunt de proiectare, ceea ce înseamnă că, în condițiile în care lucrurile avansează bine, undeva în luna mai a anului viitor, la Pitești, la universitate vom avea un nou cămin studențesc, cu 113 camere, pentru 222 de locuri, din care 2 sunt pentru persoane cu dizabilități. Este o investiție parter plus 4 etaje (…)

Lucrări și la construcția noii Săli Polivalente în Pitești.

Lucrările avansează bine, sunt într-un stadiu de execuție de 58 %.

Este o investiție de 94,1 milioane de lei din bugetul Ministerului Dezvoltării, prin CNI și care are termen de finalizare 6 martie 2022. (…) Am asigurat atât constructorul, cât și autoritățile locale și județene că avem finanțare în bugetul Ministerului Dezvoltării pentru această investiție și, evident, ne-am bucurat, cu respectarea calității, că această Sală Polivalentă dacă este posibil să fie predată comunității locale chiar anul acesta.” a declarat ministrul.

 

Sursa: Realitatea de Arges

Articolul precedentEurodeputatul PPE Cristian Bușoi critică dur ”lipsa de diplomație a Turciei”
Articolul următorCorpul de control al premierului a sesizat Parchetul în legătură cu accesarea Registrului de Vaccinări de către Ministerul Sănătății