Senatorul PNL Marcel Vela a fost ales, luni, în plen, prin vot secret electronic, vicepreşedinte în Biroul permanent al Camerei superioare a Parlamentului, după ce această funcţie a fost vacantată.

Au fost înregistrate 83 de voturi “pentru” şi 2 “împotrivă” şi o abţinere.

Senatorul PNL Alina Gorghiu, ministru al Justiţiei, a anunţat, luni, în plen, că a demisionat din funcţia de vicepreşedinte al Senatului.

Preşedintele de şedinţă a plenului de luni, Sorin Cîmpeanu, a luat act de demisia Alinei Gorghiu din Biroul permanent al Senatului şi a constatat vacantarea postului de vicepreşedinte.

Liderul grupul USR din Senat, Radu Mihail, a susţinut că acest loc de vicepreşedinte din cele patru din Biroul permanent ar aparţine opoziţiei, în speţă USR. Radu Mihail a pledat pentru negocieri în distribuţia funcţiilor în Biroul permanent al Senatului, dar liderul grupului PNL, Daniel Fenechiu, a subliniat că algoritmul a fost stabilit la începutul legislaturii. În plus, Fenechiu a explicat că Alina Gorghiu, senator PNL, a vacantat o funcţie pe care a preluat-o, prin vot, Marcel Vela, tot senator PNL. 

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentAdrian Veştea: „57% dintre drumurile judeţene necesită reabilitare, 70% dintre localităţi nu sunt racordate la reţeaua de gaze, iar 29% nu dispun de reţea de apă”
Articolul următorPreşedintele PNL, Nicolae Ciucă: Banii din tranşa a doua din PNRR vor contribui esenţial la modernizarea României în toate domeniile cheie