Lucrările privind realizarea Parcului Științific și Tehnologic din Oradea au ajuns la un stadiu fizic de 70%. Structura de rezistență și învelitoarea au fost finalizate, iar închiderile laterale au ajuns la 80%. Valoarea totală a investiției este de 39.768.307 lei, iar finanțarea este asigurată prin Programul Operațional Regional 2014-2020.

„Lucrările la amenajările exterioare și împrejmuire vor începe în august. Până la sfârșitul anului investiția va fi operațională. Spațiile realizate, echipamentele și dotările vor fi puse la dispoziția firmelor și universitarilor orădeni pentru cercetarea aplicată, inovare, realizarea de prototipuri și îmbunătățirea proceselor de producție. Licitația pentru dotări și aparatură este în derulare, în așa fel încât până la finalul anului să fie livrate și montate în spațiile de lucru”, transmite Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor.

„În cadrul Parcului vor fi oferite servicii de transfer tehnologic în următoarele domenii: eco-nano-tehnologii și materiale avansate, tehnologii informaționale și de comunicații, spațiu și securitate, sănătate, bioeconomie, energie, mediu și schimbări climatice.

Parcul Științific și Tehnologic va avea un regim de înălțime P+2E și o suprafață desfășurată de 5.417,78 mp. Acesta va cuprinde laboratoare de cercetare și prototipare, laboratoare de cercetare în inteligență artificială și laboratoare de tip Open Lab și Makers Eco-System. La primul etaj va fi construită și o sală de conferințe cu o capacitate de 300 de persoane. La exterior va fi amenajată o parcare de 63 de locuri și va fi instalat un rastel pentru biciclete”, adaugă reprezentanții administrației județene din Bihor.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentDosarul cu șină devine istorie. Inițiator, Diana Morar (PNL): ”Este legea fiecărui român care a pierdut ore la cozi interminabile”
Articolul următorPreședintele Consiliului Județean Sălaj Dinu Iancu-Sălăjanu a primit vizita unei delegații din Germania