Preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă, a evidenţiat, joi, după întâlnirea cu ministrul Justiţiei din Republica Moldova, Veronica Mihailov-Moraru, că România încurajează un ritm susţinut al reformelor din Justiţie în Republica Moldova.

La întâlnirea care a avut loc la Palatul Parlamentului a participat şi ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu.
 
„Am primit-o astăzi la Palatul Parlamentului pe ministra Justiției din Republica Moldova, Veronica Mihailov-Moraru, într-o întâlnire la care a luat parte și ministra Alina Gorghiu. Discuțiile de astăzi fac parte dintr-un dialog permanent pe care Bucureștiul și Chișinăul îl au cu privire la parcursul european al Republicii Moldova.
 
România încurajează un ritm susținut al reformelor din Justiție, derulate acum peste Prut. Este un domeniu esențial pentru avansarea agendei europene, așteptările fiind ridicate atât din partea Comisiei de la Bruxelles, cât și din partea societății. I-am spus ministrei Veronica Mihailov-Moraru că poate conta pe sprijinul României în implementarea reformelor asumate în Justiție și a luptei împotriva corupției”, a scris Ciucă, joi, pe Facebook.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentAlina Gorghiu: Ministerul român al Justiţiei va furniza experţi Republicii Moldova pentru aderarea la UE
Articolul următor„TU DECIZI! Dosar de candidat” Fostul premier Florin Cîțu, de la dosarul pentru condus sub influența alcoolului în SUA la megascandalul vaccinurilor din pandemie