La finalul mandatului premierului Nicolae Ionel Ciucă, Partidul Național Liberal a lansat un bilanț în care a vorbit despre eforturile coaliției de guvernare pentru a gestiona multiplele crize actuale.

”Partidul Național Liberal încheie cu fruntea sus o etapă politică dificilă, în care a demonstrat forță și maturi tate, în care a arătat disciplină și performanță politică. Guvernarea a unit și a consolidat partidul, iar fie care liberal poate fi mândru de rezultatele acestei guvernări.

Datorăm românilor recunoștință pentru că ne-au acordat încrederea de a conduce România în această perioadă plină de provocări și pentru că au fost și rămân alături de noi în efortul de guvernare. Suntem, deasemenea, recunoscători partenerilor sociali – de la patronate și sindicate, la culte și organizații neguvernamentale – cu care am colaborat în mod deschis și constructiv, precum și corpului profesioniștilor din administrația publică, care și-a făcut datoria în mod corect. În același timp, apreciem contribuția partenerilor noștri de coaliție pentru asigurarea unei guvernări responsabile și eficiente.

Am oferit românilor siguranță, stabilitate și seriozitate, cele trei condiții necesare pentru dezvoltarea armonioasă a României în următorii ani. Partidul Național Liberal a reconfirmat astfel că e un partid de încredere, un partid lider și un partid de referință pentru România.

Partidul Național Liberal este marele partid al dreptei românești, deopotrivă națională și europeană. Vom continua să lucrăm cu aceeași dedicare în cadrul coaliției de guvernare, dând în continuare direcția de dezvoltare a țării și consolidând ceea ce am făcut în ultimul an și jumătate, pentru ca traiul românilor să fie mai bun.”, a declarat Nicolae-Ionel CIUCĂ, Președintele Partidului Național Liberal.

În cei trei ani și jumătate de când și-a asumat guvernarea României, Partidul Național Liberal a reușit trecerea cu bine a țării prin cele mai mari crize pe care le-au cunoscut statele membre ale Uniunii Europene: pandemia și crizele a gravate de războiul de agresiune declanșat de Federația Rusă în Ucraina, cu consecințele lui de securitate și economice fără precedent.

În acești ultimi trei ani și jumătate, guvernele conduse de PNL au catalizat eforturile și au mobilizat resursele necesare modernizării României:

  • au pornit marile șantiere ce vor reprezenta axele geografice ale dez vol tării țării – autostrăzile, care vor facilita inițierea de noi investiții și fruc tificarea resurselor din toate regiunile istorice;
  • au reușit conjugarea eforturilor pro-dezvoltare de la nivel guverna mental și de la nivelul autorităților locale, au creat condițiile răspândirii de o parte și de alta a Carpaților, a modelului liberal de administrație locală, model care a transformat deja cu succes localități românești în poli regionali de dezvoltare în Europa Centrală și de Est;
  • i-au sprijinit pe cei mai vulnerabili, au pornit reforma Educației, au asi gu rat cadrul necesar unor investiții masive în Sănătate și au crescut astfel reziliența societății românești;
  • au întărit profilul internațional al României în cadrul comunității euro – atlantice și au sprijinit Republica Moldova în momentele cele mai critice.

Toate acestea sunt roade ale politicilor liberale, care au pus investițiile pe primul plan și roade ale stabilității politice pe care PNL a susținut-o permanent. Provocările uriașe ale crizelor globale, care s-au suprapus și înlănțuit, au impus o coaliție între adversari politici tradiționali, cu scopul de a forma o majoritate parlamentară puternică, punând interesele țării deasupra intereselor de partid. România stabilă a anilor 2022 și 2023 produce dezvoltare, pace socială și a confirmat faptul că este un pilon important al securității și stabilității, un lider și un aliat de nădejde pe granița de Est a Uniunii Europene și NATO.

Evoluțiile cele mai semnificative înregistrate prin aplicarea politicilor liberale au evidențiat:

  • creșterea sumelor pentru investiții alocate de la buget: 112 miliarde lei alocate în 2023, față de la 34,2 miliarde lei în 2018 și 47 miliarde lei în 2019, înaintea crizelor globale;
  • creșterea ratei de absorbție pe fondurile Politicii de Coeziune aferente perioadei de programare 2014-2020: 75,1% la 31 martie 2023, față de 25,2% la 1 noiembrie 2019, înainte de preluarea guvernării de către PNL;
  • investițiile nete în economia națională care au depășit 150 miliarde lei în 2022, față de 82 miliarde lei în 2018 și 104 miliarde lei în 2019;
  • măsuri de peste 2 miliarde euro în 2022 pentru stimularea mediului de afaceri. Politicile pro-business, stabilitatea politică, dar și investițiile publice prioritizate de guvernele liberale au atras investiții private consistente. O evoluție spectaculoasă a fost în cazul investițiilor străine directe, care au atins în 2022 un nivel record de 10,7 miliarde euro, față de 5,2 miliarde euro anual în anii 2018 și 2019.

De asemenea, lansat de Partidul Național Liberal în 2021, Programul național de investiții „Anghel Saligny” dă șansa fiecărei comunități locale să-și rezolve o problemă importantă de infrastructură, esențială în ceea ce privește apa și canalizarea, drumurile de interes local sau județean și conectarea la rețelele de gaze. Între august 2022 – mai 2023, au fost semnate 1.116 contracte în cadrul PNI „Anghel Saligny”, în valoare totală de 12,2 miliarde lei.

Sursa: Realitatea Din PNL

Articolul precedentMinistrul propus de PNL la Energie, Sebastian Burduja: ”Dăm românilor posibilitatea să investească în companiile strategice ale statului român”
Articolul următorStudiu Digital News Report. Realitatea rămâne pe PLUS! Postul nostru de televiziune, în topul brand-urilor din România cu cele mai credibile știri